RUGĂCIUNE DE POCĂINȚĂ CĂTRE MÂNTUITORUL HRISTOS
Hristoase, Dumnezeule, Cel Ce ai plecat cerurile cu a Ta negrăită bunătate și pe pământ Împărate ale tuturor, Te-ai plecat cu dumnezeiască și milostivă cuviință către făptura cea căzută, ca să ridici pe Adam din adâncurile cele mai de jos, pleacă-Ți dumnezeiasca Ta ureche și ascultă glasul inimii mele celei împovărate de mulțimea patimilor.
Ca Unul Ce nu ai suferit să vezi făptura mâinilor Tale cumplit tulburată de vrăjmașul nevăzut, ia aminte Iubitorule de oameni, și nu mă lăsa pe mine până în sfârșit ca o cetate părăsită de înțelepciune și lovită neîncetat de tâlharii patimilor. Ca Unul Care ai deșertat temnițele iadului și bucurie ai făcut celor ce suspinau acolo neîncetat, vezi și sărăcia mea și din temnița fărădelegilor mele mă scoate, deschizându-mi cu însăși cheia iubirii Tale de oameni porțile îndurărilor Tale.
Tulburarea gândurilor celor întunecate greu asuprește sufletul meu, dar Tu, Soare al dreptății, trimite-mi raza milostivirii Tale și prefă noaptea patimilor mele în prealuminată zi a pătimirii de dragostea Ta. Cel Ce prin dumnezeiescul și preaadevăratul Tău cuvânt ai arătat că ,,Cel Ce iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine", dă-ne și nouă după putere a Te iubi pe Tine cu toată inima și din tot cugetul nostru, curățindu-ne mai îninte mintea prin gândurile pocăinței și spălând vasul cel întinat al inimii în curgerile râului iubirii Tale de oameni.
Cel Ce la Răstignirea Ta ai avut ca martor cerul, iar pământul a suspinat împreună cu Tine când pe Cruce pătimeai ca să despironești înțelegerea cea strâmtă a lui Adam, ridică și mintea mea din strâmtorarea și micimea gândurilor pământești către înălțimile cerești ale cugetării la poruncile Tale.
Cel Ce ai oprit curgerea întristării Evei prin pătimirea Ta cea de voie și durerile nașterii de prunci le-ai arătat început al bucuriei pentru nașterea cea de sus în Împărăția cerurilor, întru durerile pocăinței înnoiește-mă și pe mine, ca să scap de blestemul nerodirii sufletului meu pururea încolțit de fiarele patimilor.
Cel Ce după cădere ai dăruit lui Adam pământul spre lucrare și pe Eva, ceea ce căzuse din ascultarea de Tine, ai legat-o cu legătura ascultării de bărbatul ei, întărește-mă pe mine a-mi lucra pământul inimii cu smerenie, așteptând slobozirea din Babilonul patimilor întru ascultarea de glasul Tău, al Celui Ce voiești să ne scoți pe toți din robia întristării.
Cel Ce lăcomia lui Adam nu o ai lăsat nepedepsită, pune-mi și mie hotarele înfrânării, ca să mă depărtez de toate faptele deșarte și de mâncărurile cele multe și stricăcioase, care nici un folos nu aduc celor ce în zadar se ostenesc să și le agonisească din belșug. Mai vârtos dă-mi mie a mă hrăni cu dumnezeieștile Tale cuvinte, cele ce nicidecum nu aduc săturare sufletului, aprinzând și mai mult pofta acestuia de îndulcire cu ale înțelepciunii Tale cuvinte culese ca niște roade minunate din grădina rugăciunilor de multe feluri.
Cel Ce veselești cerul cu nori și pământul îl împodobești cu flori de multe feluri, ca să aduci în amintirea gândului nostru frumusețile Raiului pe care Adam l-a pierdut prin neascultare, așează cu mâna Ta dumnezeiască și pe cerul minții mele norii gândurilor de pocăință, ca să slobozească ploaia rugăciunii. Sădește în pământul inimii mele florile cuvintelor înțelepciunii, ca mireasma acestora întru adierile line ale Duhului să mă facă râvnitor spre întoarcerea în pământul mântuirii.
Cel Ce pe fiul cel risipitor ai îmbrățișat, umbrindu-L cu razele iubirii Tale de oameni, scoate-mă și pe mine din mâna celui viclean și dă-mi a îmbrățișa cu tot sufletul meu pocăința prin care aflăm mila cea dumnezeiască.
Ca Cel Ce pe Cruce picioarele Ți-ai pironit, ca să oprești alergarea cea de rușine a lui Adam din grădina Raiului și să zdrobești capul șarpelui, depărtează-mă pe mine, cel ce m-am înstrăinat de Tine, de pe căile fărădelegilor și în cărarea poruncilor Tale îndreptează pașii gândului meu.
Dă-mi mie a cugeta totdeauna la legea Ta și a-mi lumina gândul cu înțelegerile dumnezeiești ale purtării Tale de grijă pentru mântuirea noastră, ca să mă izbăvesc de întunericul cel greu de purtat al grijilor lumești, care ca un râu de foc mă despart pe mine de izvoarele înțelepciunii dumnezeiești.
Mâinile Ți-au fost străpunse de durere, ca să ștergi lucrarea mâinii îndrăznețe a lui Adam și să ne oprești pe noi de la gustarea păcatului, punându-ne înainte spre hrană duhovnicească însuși postul cel izvorâtor de îndulciri duhovnicești. Ca Unul Ce Te-ai arătat în lume Mână Slujitoare a voințelor Tatălui, apucă-mă și pe mine de mână, scoțându-mă de la vrăjmașii ce mă necăjesc către lărgimile pocăinței.
Cel Ce ești înconjurat de cetele îngerești, ai primit haina cea smerită a trupului omenesc și nu Te-ai rușinat a sta la masă cu vameșii și păcătoșii. Deci, nu Te rușina nici de mine, cel împovărat cu multe păcate și străin de toată fapta cea bună, așezând înaintea privirii sufletului meu chipuri luminate de pocăință spre îndreptare.
Îmblânzește pornirile cele aspre ale patimilor mele și ochii inimii mele celei străine de iubire îi deschide spre vederea milostivirii Tale. Netezește cu ale rugăciunii cuvinte căile aspre și colțuroase ale inimii mele învechite în păcat, ca să-Ți fac trecere Ție, Cel Ce ai sfințit pământul cu pașii Tăi și ai dăruit inimilor curate și smerite pecetea trecerii Tale dumnezeiești.
Cel Ce pe Tabor ai descoperit puțin vălul smereniei Tale și cu razele slavei ai luminat pe ucenici, acoperă-mă pe mine, cel întunecat la minte, cu acoperământul rugăciunii către Tine, ca să mă depărtez cu totul de cugetarea la cele pământești și stricăcioase, care nici un folos nu aduc celor ce se tulbură în zadar.
Când voi sta Stăpâne, înaintea divanului Tău de judecată, să nu mă rușinezi pe mine, cel rușinat din pricina mulțimii păcatelor mele și rău stricat de patimi, ci să mă numeri cu turma cea de-a dreapta Ta, plecându-Te ca Un Bun spre rugăciunile Celei Ce fără stricăciune Te-a născut pe Tine.
Dăruiește pace lumii Tale, risipind sfaturile rău credincioșilor și păzind Biserica Ta pe Care ai sfințit-o cu sângele Tău de toată tulburarea eresurilor. Întărește-ne pe noi a purta fără de cârtire Crucea noastră în pământul acestui veac trecător, ca să ne învrednicim a auzi și noi fericitul Tău: glas ,,Intră întru bucuria Domnului Tău!". Amin.