Citat:
În prealabil postat de laurastifter
Domnule, problema gravă este că UNII DINTRE cei care fac apologia "științifică" și chiar "teologică" a pedepselor fizice asupra copiilor Îl percep pe Dumnezeu într-un mod diferit față de noi.
În loc să se automodeleze după asemănarea Tatălui ceresc, ei și-L imaginează pe El după asemănarea lor, atribuindu-I inclusiv comportamentele pe care ei le adoptă în relația cu proprii copii.
|
Serios?
Adica si cei carea au scris:
"Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri."
"Lovindu-l cu nuiaua, îi scoți sufletul din Locuința morților."
"Pedepsește-ți fiul, și el îți va da odihnă și îți va aduce desfătare sufletului."
"Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste, il pedepseste indata."
Se situau in aceeasi eroare de intelegere vizavi de Dumnezeu?
Mai sa fie..
Citat:
Ei Îi atribuie lui Dumnezeu toate nenorocirile și tragediile din lume - ce erezie! -, imaginându-și, apoi, că-L apără și formulând, în acest scop, idei aberante de tipul: "Dumnezeu îi pedepsește pe copii pentru păcatele părinților"; "El nu vrea să suferim, dar aduce suferința asupra noastră din motive pedagogice" etc etc.
|
Sa nu incurcam subiectele.
Dumnezeu poate
permite anumite nenorociri, cu rol pedagogic, in functie de perspectiva poate fi vazut ca autor (Ps 22:5) desi efectiv nu El este cauza primara.