După toate cuvintele și cântările specifice slujbei de înmormântare a călugărilor, cortegiul s-a îndreptat către cimitirul mănăstirii pentru slujba de înhumare.
La poarta mănăstirii lumea s-a lipit de ziduri, făcând loc soborului de preoți și trupului neînsuflețit ce pleca spre cimitir. [COLOR=Black]„Nu se poate trece în față. Am vrut doar să ating sicriul“, se necăjea în spatele nostru o femeie venită cine știe de unde. O alta, cu ochii spre cer, îi mulțumea lui Dumnezeu că a trimis în această zi soare pe pământ: „Ce zi frumoasă de plecare are părintele!“. Și cu toții se îndreptau în liniște spre cimitir, ca într-un pelerinaj. Vestitul bun duhovnic Teofan de la Mănăstirea Cetățuia s-a dus către Cer. ▲ [/COLOR]
[SIZE=4][COLOR=Red]Părintele Teofan a predat impecabil lecția smereniei [/COLOR][/SIZE]
În toate cele trei zile, cât trupul părintelui Teofan s-a odihnit în mijlocul bisericii pe care a iubit-o atât de tare, sute de credincioși au venit să-și ia rămas bun de le el. I-au înconjurat sicriul cu flori, iar în pridvor au așezat multe coroane de flori.
I-am întrebat, în ajunul înmormântării pe câțiva dintre aceștia cum a rămas părintele Teofan în inima lor.
„L-am cunoscut pe părintele Teofan în anul 1973, pe când eram preot casier la Protoieria Iași. Am adus salariile aici. El a rămas ultimul, smerit într-un colț, și mi-a spus că dacă e trecut pe listă, să-i dau și lui ceva, dar dacă nu, nu-i nici o problemă. Și am început să vin la el. De-a lungul timpului am învățat multe de la sfinția sa, pentru că a devenit duhovnicul meu. Am aplicat, pe cât am putut eu, din ceea ce am învățat de la sfinția sa, toate învățăturile duhovnicești și smerenia. El era un exemplu viu al smereniei. Prin ceea ce am învățat de la sfinția sa, pot spune că am adus un plus de trăire duhovnicească în rândul credincioșilor cărora le-am fost îndrumător“, a mărturisit pr. Neculai Stoian.
„A rânduit Dumnezeu să cunoaștem un sfânt, lucru rar în vremurile noastre. A fost un om deosebit, un monument de iubire și de adevărată smerenie. Îl cunosc nu de foarte mulți ani, dar parcă îl cunosc de o viață“, ne-a spus cu glasul stins de durere Maria, în vârstă de 35 de ani, din Iași.
„Am venit de la Vaslui pentru a veghea la căpătâiul celui care ne-a ajutat în viața sa cu rugăciunile sale. De când l-am descoperit, de prin februarie '86, ne-a călăuzit, mie și familiei mele, pașii pe calea cea bună. Un exemplu de smerenie. Am învățat de la dânsul că toate greutățile se vor transforma în lucruri bune. Eram aici și tot ceea ce înfruntam mi se păreau niște fleacuri. Priveam altfel viața și problemele pe care le aveam. Poate că e prematur, dar pot să spun că am avut un sfânt printre noi“, ne-a mărturisit Georgeta Nica, de 56 de ani, din Vaslui.
„O, acest om a însemnat foarte mult pentru mine. Ne-a luminat pașii, mie și familiei mele. Rugăciunile sale mi-au ajutat fiica să o ia pe drumul cel bun. Îl respect și îl rog să se roage în continuare bunului Dumnezeu pentru mine păcătoasa și nevrednica și îi mulțumesc Domnului că mi l-a scos în cale. L-am cunoscut în anul 2003, când aveam mari probleme, iar în anul 2004 ne-a mers foarte bine. M-a învățat să fiu smerită. Îmi era frică atunci când veneam să-l văd, pentru că știam că binecuvântează cu pumnul pentru a lua păcatele, dar pe mine nu m-a bătut. Oamenii ca el sunt vrednici de a trăi pe pământ. Mulțumesc lui Dumnzeu că am luat această cale și că am învățat să nu fac tragedie din nimic ce
mi-ar părea grav“, a mărturisit printre lacrimi Janeta Gulei, în vârstă de 53 de ani din Iași.
Care este specificul ritualului înmormântării la monahi
Ritualul înmormântării călugărilor diferă de cel al mirenilor. Arhim. Timotei Aioanei ne-a explicat în ce constă specificitatea acestui ritual: „În primul rând, monahii sunt îngropați întotdeauna în cimitirele mănăstirilor. Foarte puține sunt excepțiile de la această regulă. Apoi, ierarhii, care fac parte și ei din rândul călugărilor, sunt îngropați în scaun în preajma sau chiar în interiorul unei catedrale episcopale. Rânduiala înmormântării are câteva puncte specifice. Pentru monahi, în ziua înmormântării se face întotdeauna Sfânta Liturghie, apoi la slujba înmormântării se adună întreaga obște și uneori chiar monahi de la alte mănăstiri, în cazul unui duhovnic mai cunoscut, cu o anumită experiență duhovnicească.
La înmormântarea călugărilor sunt câteva lucruri deosebite. În primul rând, sunt opt canoane, formate din patru tropare care se citesc întercalate cu cântarea celor opt antifoane. Grupări de cântări din antifoanele Învierii, care se cântă duminica, sunt încadrate cu citiri specifice înmormântării călugărilor. Apoi este o cântare care revine de mai multe ori în timpul slujbei de înmormântare, «Al tău sunt eu, mântuiește-mă!», care este o rugăciune, de fapt, un strigăt plin de nădejde către Dumnezeu, acea dorință a monahilor de a fi mântuiți, de a se bucura de veșnicile bunătăți ale împărăției lui Dumnezeu, pregătite celor care i-au făcut voia. La fel, la groapă este o rânduială specifică, cu cântări specifice, printre care «Frații mei duhovnicești, nu mă uitați pe mine când vă rugați către Domnul și văzând groapa mea, aduceți-vă aminte de dragostea mea și rugați pe Hristos ca să așeze sufletul meu cu drepții». Apoi, întotdeauna, călugării sunt înmormântați în uniforma lor.
În rânduiala unor mănăstiri, cum ar fi mănăstirile cu tradiție veche și cu influență atonită, călugării sunt înmormântați fără sicrie, fiind așezați doar pe o rogojină, simplu și acoperiți cu pământ. Și aceasta, pentru că monahul trebuie să aibă și în viața lui, dar și în momentul în care trece dincolo de această viață, un ritual foarte simplu“.
Ritualul înmormântării călugărilor l-a inspirat pe poetul Mihai Eminescu când a scris poezia «Mai am un sigur dor». El a petrecut mai multe veri la mătușile sale de la Mănăstirea Gafton, la călugărițele Iurașcu, unde a văzut că măicuțele erau îngropate nu în sicrie, ci pe rogojină. Și de aici versurile «Nu voi sicriu bogat, nu-mi trebuie flamuri/ Ci-mi împletiți un pat din tinere ramuri»“, a adăugat părintele Timotei.
_________________
Cea mai mare dorință a dragostei este să găsească o dragoste care să răspundă la dragoste.
|