[E_my]

Nu stiu daca postez corect aici despre acest subiect...

S-a vorbit foarte mult pe forum despre sotiile preotilor, despre cum ar trebui sa fie, sa se imbrace, crucea pe care o duce, etc

Redau cateva marturii:

"Am avut noroc de o preoteasa buna. Acasa, pe deal, in genunchi, ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea o sotie buna. Si am cautat-o! Intamplarea a facut ca eram la Biblioteca Universitara, peste drum de Palatul Regal. Eram sus, in sala, si atunci a venit la mine un muscelean de-al meu si mi-a zis: - Ce faci, taica Parinte? Ziceai ca te faci preot si prapadesti lumea! Acum ce faci? Umbli asa, hoinar? - Stai domnule, ca nu m-am casatorit ! - Geme pamantul de fete si nu esti in stare sa-ti gasesti una? - Nu sunt toate pentru mine. Si nici eu pentru toate. Uite, imi place fata aceea de acolo!. Sotia mea era la doi pasi. - Ei, asta-i cea mai distinsa de la noi de la litere, Eugenia Castaian! Am indraznit sa-i vorbesc si, dupa aproape o luna, timp in care am intalnit-o de cateva ori, am invitat-o la o plimbare la Sosea. Mi-am pus in minte, oarecum copilareste, sa o cer in casatorie daca voi vedea o trasura cu doi cai albi. In mod neobisnuit, a aparut trasura cu caii albi, si atunci i-am propus sa devina sotia mea. Ea mi-a raspuns: - Daca esti cu adevarat tu cel care vorbesti, daca nu se ascunde nimic in spatele vorbelor frumoase, atunci accept. "

sau :

"Nu cred ca poate fi un preot de mir bun, fara o preoteasa buna. Dupa preotie, o socotesc pe sotia mea cel mai de pret dar pe care mi l-a dat Dumnezeu. Peste tot si totdeauna m-a insotit indeaproape, sprijinindu-ma. Si cand am fost departe de casa m-am simtit inconjurat de dragostea ei, desi se zbatea in mari greutati. Ea m-a incurajat cand a fost nevoie, cu ea m-am sfatuit in primul rand la necazuri. O preoteasa exceptionala, care si-a inteles menirea si a consimtit sa faca sacrificiile necesare, deloc mici."


M-au impresionat pana la lacrimi curatia acestor oameni binecuvantati..povestea lor, viata lor plina de greutati dar si de dragoste pe masura..