[Florin-Ionut]

Iniţial am vrut să deschid un topic nou, dar am descoperit că pot posta aici.

Jertfa de acum două milenii este dificil de înţeles pentru majoritatea dintre noi. Mulţi oameni cred că durerea fizică a Omului-Hristos ne-a împăcat pe noi cu Dumnezeu-Tatăl, dar nu este aşa. Chiar Rafail Noica susţine că este o erezie să crezi aşa ceva.

Sensul corect al sacrificiului de pe Golgota este asumarea de către Hristos a tuturor relelor care s-au întîmplat în lume de la căderea protopărinţilor şi crima lui Cain pînă la ororile apocaliptice. Această asumare înseamnă o trăire reală a Lui lîngă cel care păcătuieşte, ca martor la suma tuturor relelor săvîrşite, nu ca părtaş la acestea. El Se face pe Sine vinovat deşi este cu totul nevinovat de păcatul omului, trecînd acest rău prin Cruce şi anihilîndu-l - cu condiţia să credem acest lucru şi să ne pocăim.

Dar ce presupune această asumare? Răspunsul este un fapt la care merită să medităm: Hristos în cele şase ore de agonie, o agonie din cauza ororilor lumii şi nu a durerii la care este supus, concentrează toată istoria umanităţii în acel scurt interval. Acele ore care s-au scurs în timpul nostru nu s-au terminat în timpul Lui Dumnezeu. Iisus pe Cruce este martor al tuturor evenimentelor din viaţa fiecăruia dintre noi.

Aşadar, care este sensul Sfintei Liturghii? Ce se întîmplă în momentul cînd preotul aduce pe altarul bisericii jertfa cea nesîngeroasă? Am citit undeva că, datorită faptului că Liturghia este o transpunere din timpul nostru în timpul divin, în acel prezent continuu al Lui Dumnezeu, jertfa adusă de preot ESTE de fapt Jertfa de pe Cruce de acum două mii de ani. Nu este un simbol, nu este o metaforă, nu este altă jertfă. Este un fapt fundamental, greu de înţeles dar care trebuie crezut.

Deci, cînd mergem Duminică la biserică, noi sîntem martori la Jerfta de pe Cruce cea unică prin ieşirea din istorie şi intrarea în acel ASTĂZI al Domnului şi al Cerului. Liturghia pămîntească trebuie să fie aceeaşi cu Liturghia cerească şi identică cu Liturghia săvîrşită cînd Hristos-Omul, Miel şi Arhiereu în acelaşi timp, S-a adus pe Sine jertfă Tatălui ceresc din dragoste infinită faţă de creaturile Sale.