Multumesc pentru raspunsuri, Jonnyw!
Cand am adus in discutie suferinta, suferinta crestinului, am facut-o pentru ca aveam nevoie de un punct de reper sau de sprijin, de un cadru datator de sens pentru problema ridicata de tine. Deci voiam sa raman on topic, aprofundind cumva subiectul, fara a devia discutia catre suferinta si atat.
Ma gandeam ca orice am vorbi despre viata omului crestin fara a pomeni (sau a considera implicit) suferinta, e lucru van. Eventual nonsens si, in orice caz, e neintelegere.
Desi nu e scop sau tinta in sine, suferinta (cu multele ei forme si fatete) insoteste toate faptele crestinului care e ancorat in metanoia cu credinta si nadejdea ca va fi mantuit.
Astfel, cand se lasa patruns de cainta, omul sufera pentru pacatele lui (si chiar pentru pacatele semenilor), intrucat ii e limpede ca a ranit iubirea lui Dumnezeu si ca a stricat o socoteala sfanta - cea a vietii curate, cu sens deplin, a cautarii lui Acasa.
Iarasi, cand se intalneste cu ocara, in sufletul omului se petrece actul suferintei; conviv insa cu oarece bucurie deoarece gaseste ca ocara ii foloseste in lupta contra slavei desarte, mai intai. Apoi e si liniste, deoarece acela care mai inainte s-a tinut pe sine la suferinta si defaimare de sine gaseste ca ocara e binevenita si o ia ca doctorie, cu recunostinta.
De se afla in lupta cu vreo patima sau cu mai multe, omul sufera iarasi. Dar ce poate fi mai bun pentru incercarea de a se dezice de calea mortii decat durerea doctoriei tamaduitoare si efortul de a se vindeca a celui constient de starea lui?
In multe chipuri sufera crestinul, iar unii au chiar darul plansului necontenit. Prin acestea mintea si inima se curatesc, se limpezesc treptat si capata uneori o stralucire aparte...

Cautam asadar descoperiri si atitudini noi. Foarte bine! Cautam revelatii si ochi proaspat. Iarasi e bine. Numai ca, o stim din Evanghelie si din intreaga Traditie, innoirea mintii si vietii noastre se face sub Cruce. Drumul nu e altul decat al Golgotei. Pentru a invia Hristos a patimit, a baut tot paharul ramanind in ascultare de Tatal rastignindu-Se, S-a pogorat la iad, a purtat intreaga suferinta si asa a ramas pana azi modelul si calea pentru toti crestinii.
Ar trebui sa ne rugam, cred, pentru o suferinta potrivita fiecaruia. Intrucat din suferinta si nu altminteri vine toata rodirea si toata descoperirea si bucuria intru Lumina.

Cat despre sensul de care vorbesc logoterapeutii si psihanalistii... Imi pare o alta poveste decat cea a vietii inlauntrul Bisericii.

Toate cele bune,
Doamne ajuta!