View Single Post
  #11  
Vechi 28.07.2010, 11:32:22
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

5
și fulgere de nu putea suporta omenirea. Alergau la stânci și la peșteri și se ascundeau și nu puteau suporta nici acolo. Am privit în altă parte a pământului și am văzut o mare care reprezenta lumea și acolo am văzut o fiară puternică și lângă ea o ființă. Atunci glasul Domnului a zis: ACUM VA VENI FIARA PE PĂMÂNT. Am văzut prorocul și fiaraavea în mână o icoană și mergea la toți de pe pământ să se închine înaintea lor și înaintea icoanei. Apoi am văzut pe cei ce au rămas jos pe pământ din popor când au văzut fiara și prorocul din nou alergau spre poartă să bată în ea
dar era în zadar. Atunci prorocul cu fiara au plecat dinaintea lor. Atunci s-au închinat fiarei și icoanei ei. Când s-a terminat lucrarea pe pământ era o mare întristare. Cei ce erau pecetluiți cu semnul fiarei pe mână și pe frunte aveau scris nr. 666. După această lucrare am văzut cum veneau pe pământ tunete și fulgere, Era un chin și
mai groaznic. Am privit izvoarele apelor care s-au prefăcut în sânge. Un înger al Domnului făcea de strajă, îngerul a zis: sunt trimis aici până ce va fi aruncată o altă urgie pe pământ. Am văzut că din văzduh s-a coborât un nor, un alt înger a dezlegat norul și s-a revărsat pe pământ o furtună foarte grea că nu puteai sta înaintea ei. Am privit și am auzit că din nou se auzeau țipete și strigăte mari pe pământ. Prin beznă și întuneric, oamenii se chinuiau și strigau. Din cer s-a coborât o rază de lumină și Duhul Domnului a descoperit tot ce era în bezna aceea. Am văzut pe cei din poporul Domnului care se închinau fiarei, se chinuiau și plângeau în aceea beznă. Am privit în altă parte a pământului, cei vii strigau la cei din morminte să iasă afară, să intre ei, că nu puteau suporta urgia ce venea pe norii cerului. Glasul Domnului a zis că ACEASTĂ LUCRARE SE VA ÎNTÂMPLA PE PĂMÂNT. Domnul mi-a descoperit o altă taină cu privirela poporul Domnului. Glasul Domnului mi-a
zis: FIICELE IERUSALIMULUI UMBLĂ DESTRĂBĂLATE PE ULIȚELE IERIHONULUI. IERIHONUL REPREZINTĂ LUMEA, IAR FIICELE IERUSALIMULUI REPREZINTĂ BISERICA DOMNULUI.
Am văzut străzile din Ierihon și poporul Domnului, fiicele Ierusalimului. În Ierihon
era o piață mare și acolo erau fiicele Ierusalimului, acolo era Diavolul cu aparate puternice prin care vorbea. Cum se plimbau pe străzi fiicele Ierusalimului ascultau și ele. Am văzut cum femeile erau cu capul dezvelit și în pantaloni. Am privit din nou Biserica Domnului și foarte puține fiice ale Ierusalimului erau la altarul Domnului. Partea cea mai mare era în Ierihon. Era o mare destrăbălare pe pământ. Am fost dusă din nou în România deasupra jud. Bihor. Am văzut cum umblau fiicele Ierusalimului cu capul descoperit și ascultau muzică din Ierihon. Am privit apoi toate orașele României și în toate orașele era aceeași lucrare. Glasul Domnului a zis: SĂ MĂRTURISEȘTI LUCRAREA PE PĂMÂNT. Apoi s-a deschis o altă poartă și Domnul mi-a arătat o altă taină cu privire la Biserica Domnului de pe pământ. Pe altarul de rugăciune flăcările s-au stins. Pe altar nu era decât scrum și cenușă. Am întrebat pe Domnul: unde sunt cei ce se închină la altar?. Mi s-a arătat o poartă mare care s-a deschis: acolo era Babilonul. Glasul Domnului a zis: CEI CE S-AU ÎNCHINAT LA ALTAR SUNT ÎN BABILON. Am întrebat pe Domnul. Ce caută ei în Babilon?. Glasul Domnului mi-a zis: ACOLO UMBLĂ EI DUPĂ CÂȘTIGURI ȘI DUPĂ MODĂ ACOLO VOR ÎMBRĂCA HAINELE DE MODĂ. Am privit o altă cetate din Babilon care avea șapte porți. Cei ce s-au închinat la altarul Domnului au intrat pe acele porți și acolo diavolul i-a îmbrăcat cu hainele modei. După ce au îmbrăcat hainele de modă acum se plimbă prin cetățile
6
Babilonului. Glasul Domnului a zis: TOȚI CEI CE S-AU ÎMBRĂCAT CU HAINELE DE MODĂ DACĂ NU LE VOR ARUNCA DE PE EI VOR RĂMÂNEA JOS LA RĂPIRE.
Duhul Domnului m-a dus din nou la altarul de rugăciune. Am privit spre altar și erau puțini care să aprindă focul pe altar. Glasul Domnului a zis: NUMAI ACEȘTIA VOR AVEA PARTE DE RĂPIRE. După această lucrare am privit din nou prin Babilon și am văzut o altă poartă deschisă și am văzut un alt aparat cu haine de modă. Acolo era diavolul care dădea poruncă la un sol să-i facă pe cei din popor să cânte și să joace înaintea acelui aparat cere era din Babilon. Diavolul râdea și-și bătea joc de ei.
Apoi s-a arătat un nor plin de strălucire care venea din cer și un înger al Domnului a strigat tare: TOȚI ACEI DIN POPOR CARE AU ÎMBRĂCAT HAINELE DE MODĂ ÎNTOACEȚI-VĂ DE ACOLO PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU ȘI ÎNCHINAȚI-VĂ LA ALTARUL DOMNULUI. Apoi Domnul mi-a arătat o altă lucrare: S-a auzit un vuiet puternic și s-au arătat șapte îngeri cu șapte trâmbițe, după ce au sunat cu trâmbițele asupra pământului am văzut cum se ridica un fum care se înălța în sus. Glasul Domnului a zis: ACESTA ESTE PĂCATUL DIN BABILON CARE A AJUNS PÂNĂ LA CEA MAI ÎNALTĂ CULME. Apoi am privit Biserica Domnului și am văzut că de pe altarul de rugăciune se ridica un fum tot mai sus. Glasul Domnului a zis: ȘI ÎN BISERICA DOMNULUI A AJUNS PĂCATUL LA CULME. Apoi Domnul mi-
a arătat o altă lucrare: A apărut o altă strălucire asupra pământului. Am văzut un balaur puternic care se ridica de pe pământ și încerca să zboare tot mai sus.
Glasul Domnului a zis: Va începe lupta în Biserica Domnului privește. BISERICA E
ÎMPĂRȚITĂ ÎN DOUĂ PĂRȚI.
Am privit și am văzut că jumătate din Biserică era smerită, iar jumătate din Biserică este modernă. Biserica smerită se închină la altarul Domnului, iar jumătate de biserică se închină la altarul lui Baal. Am privit câmpul de bătaie și lupta ce se dădea între cele două biserici pe acest câmp de bătălie. Biserica modernă se lupta împotriva Bisericii smerite. Acel balaur dădea putere Bisericii moderne să lupte cu Biserica smerită. În apărarea Bisericii smerite a coborât un înger al Domnului dintr
-o flacără de foc. Biserica modernă a căzut la pământ împreună cu acel balaur cere-i dădea putere. După ce a fost învinsă Biserica modernă, diavolul a venit cu solii săi să ducă un alt război cu Biserica smerită. Diavolul și-a organizat solii în grupuri și le-a împărțit arme. În apărarea Bisericii smerite au fost trimiși patru îngeri. Am văzut diavolul cum zbura ca un balaur și căuta să doboare Biserica smerită la pământ. Dar cei patru îngeri au venit și flacăra de foc l-a îndepărtat pe diavol la o parte și atunci solii săi au fost doborâți la pământ. După prima luptă diavolul și solii săi au plecat în Babilon. Biserica smerită a rămas tot pe câmpul de bătălie. Am văzut că diavolul din nou s-a organizat să vină cu solii săi și a început al treilea război cu Biserica smerită. În apărarea Bisericii smerite au venit șapte îngeri ai Domnului și s-au coborât șapte flăcări de foc. Am văzut că puterea diavolului a fost înfrântă, n-a mai avut nici o putere asupra Bisericii smerite. După ce s-a terminat toată lupta, Biserica smerită a fost răpită la cer. După răpirea Bisericii smerite glasul Domnului a zis: PRIVEȘTE ACUM CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BISERICA MODERNĂ. Atunci am văzut, de la un râu erau trimiși șapte îngeri cu șapte urgii ca să le arunce pe pământ și peste cei din Biserica modernă. A fost trimis un înger al Domnului care a dezlegat primul nor în văzduh. Din el s-a revărsat o furtună puternică, Biserica modernă trecea prin
7
acea furtună și se chinuia groaznic. A fost trimis un al doilea potir de mânie si a fost
revărsată a doua urgie, peste pământ a venit o beznă mare. Atunci Biserica modernă nu mai vedea să umble nicăieri, stătea pe loc chinuită groaznic. A fost trimis al treilea înger ca să arunce a treia urgie. Atunci am văzut un vânt foarte puternic peste Biserica modernă. Ea a căzut la pământ și atunci și
-a rupt hainele de modă cu care era îmbrăcată. A venit a patra urgie pe pământ. Am văzut îngerii care treceau pe la toate apele de pe pământ. Toate apele s-au transformat în sânge. Biserica modernă alerga dintr-o parte în alta fiindcă îi era sete și fără apă nu putea trăi. Când a fost aruncată a cincea urgie peste Biserica modernă am văzut doi îngeri care veneau cu un nor foarte puternic și l-au dezlegat și a pornit un trăsnet pe pământ și fulgere neîncetat. Biserica modernă nu mai putea suporta. Când a fost dezlegată a șasea urgie pe pământ s-a făcut un nor mare de lăcuste care veneau și încercau să facă distrugere pe pământ. Aceste lăcuste au început să chinuiască Biserica modernă care nu mai putea suporta. Apoi au fost trimiși, șapte îngeri care au aruncat cea mai mare urgie pe pământ. Au fost dezlegate șapte flăcări de foc care au încins tot pământul. Din cele șapte flăcări a fost arsă Biserica modernă pentru că nu s-au închinat la altar și n-au dezbrăcat hainele de modă. AMIN.
(Preluare de pe: http://www.crestinul.ro/lucrare2.htm ) (Vezi și: Cuvântul lui Dumnezeu: proorocie pentru România și așezarea ei întru slavă;și: Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie , n.r.) (De asemenea vezi și alte profeții despre România:
http://www.scribd.com/people/documents/236910-billydea.) Profeție despre misiunea spiritual a României
Reply With Quote