Capitolul VII

Invatatura ortodoxa a Sfintilor Parinti despre lupta si biruirea patimilor (I)

,,Virtutile constau in lucrarea potrivit firii sau, altfel spus, potrivit scopului pe care Dumnezeu li le-a dat la crearea firii omenesti, a facultatilor, puterilor sau tendintelor omului. Ele corespund folosintei si sensului firesc si rational al acestor facultati, care au rostul de a-l indrepta pe om catre Dumnezeu si de a-l inalta la El, insemnand de altfel, pentru Sfintii Parinti, conform Logosului, dupa chipul si asemanarea Caruia a fost creat omul. Patimile, dimpotriva, se ivesc datorita lucrarii contra firii (adica impotriva scopului firesc si normal sau, altfel spus, impotriva lui Dumnezeu) a puterilor sufletului si a organelor trupului, prin devierea, pervertirea,reaua lor folosinta. Astfel, Sfantul Ioan Damaschin defineste patimile ca "abaterea de bunavoie de la starea conforma firii la una contrara firii". Sfantul Nichita Stithatul, tot asa, considera ca patimile sunt suscitate de "puterile sufletului in miscarea impotriva firii". Sfantul Ioan Scararul, la fel, spune ca: "noi am schimbat insusirile sustinatoareale firii in patimi". Sfantul Talasie vorbeste si el despre schimbarea virtutilor in pacate.Iar Sfantul Vasile cel Mare arata ca: "Dumnezeu ne-a inzestrat cu puterile necesare ca sa implinim toate poruncile pe care ni le-a dat (...) cu aceste puteri lucrand corect si dupa cuviinta, facem viata noastra virtuoasa prin pietate; daca insa nu folosim actiunea lor, alunecam spre rautate. Iar definirea rautatii este urmatoarea: folosirea rea si impotriva poruncii Domnului a darurilor pe care ni le-a dat Dumnezeu ca sa facern binele; dupa cum tot asa de adevarat, definitia virtutii cerute de Dumnezeueste folosirea acestor daruri ale lui Dumnezeu cu buna-stiinta, potrivit poruncii Sale"."

Sfantul Grigorie Palama invata tot asa ca "reaua intrebuintare a puterilor sufletului e cea care da nastere patimilor vrednice de dezaprobare". Iar Sfantul Maxim, care vorbeste adesea despre caracterul nefiresc al patimilor, spune, in acest sens: "nimic nu e rau din cele ce sunt, decat reaua intrebuintare, care vine din neglija mintii de a cultiva cele firesti"; "in toate lucrurile reaua folosire este pacat"; "pacatele ne vin din reaua intrebuintare a puterilor sufletului, a celei poftitoare, irascibile si rationale".Sfantul Maxim spune ca diavolul, "pornind razboi impotriva virtutii si a cunostintei oamenilor, cauta sa le doboare sufletul prin puterile (facultatile) innascute ale lor", atatandu-l pe om sa le foloseasca cum nu se cuvine, indreptandu-le spre cele necuvenite.Fiind intemeiate prin intoarcerea puterilor sufletului de la rostul lor dumnezeiesc firesc si prin intrebuintarea acestora in mod contrar firii, in vederea obtinerii placerii, patimile sunt miscari dereglate si irationale ale sufletului: "Patima, spune Sfantul Maxim, este o miscare a sufletului impotriva firii, fie spre o iubire nerationala,fie spre o ura fara judecata a vreunui lucru sau din pricina vreunui lucru dintre cele supuse simturilor". Pentru aceasta, dar, de asemenea, si din cauza tuturor celorlalte tulburari care le sunt inerente, ca si a numeroaselor dereglari pe care le produc in suflet, patimile pot fi considerate, pe drept cuvant, forme de nebunie.

Astfel, Sfantul Atanasie cel Mare vorbeste despre "oamenii cazuti in nebunia patimilor". Sfantul loan Gura de Aur spune ca "patimile nu sunt altceva decat nebunie", iar in alta parte explica mai pe larg: "Fiecare dintre nenorocitele patimi zamislite in sufletul nostru naste in noi un soi de betie (...), intunecandu-ne mintea. Caci betia nu este nimic altceva decat abaterea mintii in afara cailor ei firesti, ratacirea cugetelor si pierderea constiintei". Caci citim in Ecclesiast: "mi-am dat seama ca rautatea este o nebunie "(Eccl. 7, 25). Sfintii Parinti prezinta foarte adesea viata dusa in pacat si patimile ca pe o adevarata stare de nebunie.

Inca si mai adesea ei folosesc termenul de boala pentru a numi patimile si obisnuinta cu pacatul care se naste din ele. "Prin lucrarea raului, scrie Avva Dorotei, primim o oarecare deprindere straina si contrara firii, ajungem ca in obisnuirea cu o boala veche si de nevindecat". Patimile sunt "boli ale sufletului ", spune limpede Clement Alexandrinul. La fel spune si Avva Amun Sfantul Nichita Stithatul vorbeste despre"boala patimii". Tot asa si Sfantul Macarie Egipteanul. "Dupa calcarea poruncii, spune el, sufletul a cazut in boala patimilor"; si Dumnezeu "cunoaste de ce rele este inrobit sufletul, cum este el impiedicat sa lucreze cele spre viata si cum zace el rapus de boala grea a patimilor celor necinstite".Sfantul Maxim, la randul sau, invata ca "precum se raporteaza sanatatea si boala la trupul viu, si lumina si intunericul la ochi, tot asa se raporteaza virtutea si pacatul la suflet". Iar Sfantul Isaac Sirul scrie in acelasi fel: "Cu cele ale sufletului este tot asa ca si cu cele ale trupului. Daca deci virtutea este in chip firesc sanatatea sufletului, patimile sunt boli ale sufletului". "Fara curatirea de patimi, nu se tamaduieste sufletul de bolile pacatului", mai spune el.

Sfintii Parinti s-au straduit sa clasifice toate aceste patimi/boli, intemeind astfel o adevarata nosografie duhovniceasca. Sfantul Ioan Casian arata cum se pot deosebi si imparti ele prin raportarea la diferitele "parti" ale sufletului, sau la puterile acestuia,pe care ele le afecteaza, si recurge pentru aceasta demonstratie la o comparatie clara cu bolile trupului: "Exista un singur izvor si inceput al tuturor viciilor, dupa calitatea partii, sau, ca sa spun asa, a portiunii din suflet care a fost molipsita, iar numele patimilor si ale stricaciunilor sunt felurite. Aceasta se intelege uneori mai usor prin comparatia cu bolile trupesti, care pot avea o singura cauza, dar felurile suferintei sunt multe, dupa membrele care au fost atinse de boala. Cand este atacata de puterea veninului vatamator fortareata trupului, capul adica, apare cefalalgia. Cand acest venin a patruns in urechi sau in ochi, se produc otita si oftalmia! Cand acesta a atacat incheieturile sau extremitatile mainilor, boala se numeste guta, iar daca s-a coborat la picioare, numele bolii este podagra. Aceeasi singura obarsie, veninul vatamator, produce boli cu atatea nume, cate parti ale trupului a infectat, in acelasichip, trecand de la cele vazute la cele nevazute, credem ca se asaza in partile, sau, casa spun asa, in membrele sufletului nostru, puterea fiecarui viciu, inteleptii spun ca virtutea este de trei feluri, adica avand drept obarsie ratiunea, vointa si sentimentul,care se pot tulbura din vreo pricina oarecare.

Cand, asadar, puterea patimii vatamatoare a impresurat pe una dintre acestea, prin stricare, in locul ei se asaza ceea ce numim viciu". In acest text, pe care il putem considera drept reprezentativ pentru felul de a privi al Sfintilor Parinti, patima apare limpede conceputa si definita ca boala, si nu in chip alegoric sau pur si simplu ca ilustrare, nici ca simpla comparatie, ci, asa cum insusi Sfantul loan Casian o spune, in virtutea unei autentice analogii ontologice care exista intre afectiunile trupului si cele ale sufletului, ceea ce permite sa se vorbeasca si despre unele, si despre altele in termeni medicali identici,in majoritatea cazurilor in care Sfintii Parinti se folosesc, pentru a descrie patimile, de un vocabular, aplicat in mod obisnuit la patologia corporala, trebuie sa stim ca nu este vorba despre simple figuri de stil, ci despre un mod de a se exprima perfect adecvat la realitatea descrisa, despre o maniera precisa si directa de a arata lucrurile asa cum sunt."(va urma)