Subiect: Reforma ortodoxa
View Single Post
  #58  
Vechi 12.08.2020, 22:37:55
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.012
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Moroco Vezi mesajul
Pretențiile omului sunt niște nemulțumiri și revolte viclene deoarece pretenția se cuvine Domnului căci el poate avea pretenție la adresa credinciosului sau a omului și nu invers, nu omul la adresa drepților sau sfinților.
Eu m-am referit la pretenții firești, nu la lucruri exagerate, pretenții firești - teologul/preotul să-și fi dat toată străduința lui în seminar și facultatea de teologie să asimileze din dragoste (nu din trufie sau pt funcții) învățătura creștinească, scrierile sfinte, dogmatica, greaca veche, Liturgica, dreptul canonic, omiletica, hagiografia, arheologia și geografia Biblică, istoria bisericească.

Iar când vine în parohie să discute și cu dulgherul și cu profesorul universitar și cu femeia casnică pe vorba fiecăruia și după nivelul lui de cunoaștere.

Nu să ajungă toți oamenii nepregătiți preoți și să nu fie în stare să apere credința din nepricepere sau să vatăme încrederea în Biserică prin viața lor morală nepusă la punct.

Altă pretenție legitimă la oraș, să țină preotul mai mult parohia deschisă nu să o zbughească cât mai repede acasă și să fie lacăt pe biserică cum e în unele sate, să facă slujbă că poate omul vine de la servici și vrea și un maslu, vrea să se spovedească, vrea un acatist, o vecernie la care să-și liniștească sufletul după o zi grea.

Poate-i vine unul care are gânduri puternice de deznădejde și sinucidere și preotul fiind acolo îl liniștește, îl întărește în cuvânt, poate câștiga raiul un preot doar fiindcă e atent la nevoile oamenilor și e la locul potrivit.
Când spovedește să închidă telefonul, nu să-i sune și să răspundă ca și cum nu ar fi atent la penitența credinciosului.

Altă pretenție, preotul să vină la om acasă să-i mai deschidă ușa, nu doar de bobotează ci și în timpul anului și să vadă dacă are probleme cu un copil mic, să-i citească o rugăciune de liniștire din proprie inițiativă, fără să ceară nimic, fără să aibă pretenția să fie pus la masă, doar din dragoste față de om, să meargă la un bătrân să-l spovedească pentru că ține la bătrâni ca la părinții lui în etate.

Altă pretenție legitimă, să fie transparență în cheltuirea banului, banul să se întoarcă spre săraci, dar și spre tinerii parohiei și spre oamenii care frecventează, să meargă toți împreună într-un pelerinaj prin țară, la un preț accesibil subvenționat din donații, să se închege parohia, parohia să fie un corpus viu care respiră în care oamenii chiar simt lipsa celor care nu sunt la Liturghie.

Dacă e cineva bolnav, preotul să anunțe fratele cutare e la spital să ne rugăm pt el și să-l vizităm.

Din încasări să tocmească un grup psaltic care să cânte după rigoarea psaltică, nu să facă economie pt a păstra mai mulți bani și să lase răspunsurile pe seama a tot felul de voci tremurate care iau tonul aiurea și sunt stridente.

Altă pretenție legitimă, preotul să studieze înainte de a predica, să se pregătească cu post și rugăciune, să nu fie predici monotone - făcute să fie la număr, copiate de pe internet sau din alți ani, să se roage înainte de a predica să spună lucruri care ating inimi și schimbă vieți.

Să nu fie nici prea lungi, nici prea scurte, ci potrivite cu capacitatea de concentrare a omului și cu cât poate asimila.

Altă pretenție legitimă, preotul să fie și tată și frate și ghid și dascăl și omul care e primul în Biserică și pleacă ultimul pt că se asigură de buna rânduială a lucrurilor, fiecare slujbă să fie pt el ca o urcare pe Tabor, nu să fie un tip care vine să facă o slujbă mecanic, să-și ia banii și gata.

Și câte ar mai fi, dacă le enumăr nu-mi ajunge spațiul.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.

Last edited by Iorest; 12.08.2020 at 23:06:46.
Reply With Quote