[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Ana Steluta

Am 22 de ani fac 23 anul acesta. Problema mamei zic eu ca e ca are impresia ca ma pierde deoarece ea spera ca toata viata sa fiu alaturi de ea dar la propriu.

Se poate, acest fenomen nu e chiar aşa de rar.
La 22 de ani, nu mai sunteţi sub ascultare în felul în care minorii sunt sub ascultare. Sunt trei privinţe importante în care puteţi, majoră fiind, să nu ascultaţi, deoarece este notoriu că în aceste cazuri părinţii nu pot da sfaturi neutre, adică nu se pot plasa pe poziţie obiectivă, intervenind proiecţia, transferul şi alte complicate mecanisme psihologice. Cele trei privinţe sunt: alegerea vocaţiei (spre căsătorie sau spre călugărie), alegerea meseriei şi alegerea partenerului de viaţă.

Pe de altă parte, este bine să examinaţi îndeaproape şi ce spune mama. Pe cât de adevărat este că dorinţa ei de a vă ţine alături de ea o face să nu se plaseze pe poziţie obiectivă, pe atât de adevărat este şi că dv înşivă nu vă puteţi plasa pe asemenea poziţie, deoarece a fi fată îndrăgostită este culmea subiectivităţii.

Până foarte recent, atunci când Biserica Catolică examina cauza unui candidat la sinaxare, desemna un preot, care era pus la punct cu dosarul cauzei, să pledeze împotriva ei. Adică să ţină un fel de rechizitoriu presupusului sfânt. El se numea "avocat al diavolului", fiindcă, aşa cum diavolul se va agăţa de sufletele noastre la Judecată, încercând să demonstreze că se cuvine să fim ai lui, tot aşa avocatul diavolului se agăţa de orice ar putea umbri sfinţenia candidatului. Şi, adesea, reuşea, din moment ce marea majoritate a cauzelor de sfinţenie sunt respinse.

Ei bine, mama dv ar putea observa lucruri pe care dv nu le vedeţi şi, în acest sens, v-ar putea ajuta. Cercetaţi de fiecare dată dacă reproşurile ei punctuale nu corespund vreunei realităţi.

În final, dv sunteţi chemată să decideţi dacă acest băiat merită prietenia dv şi, mai departe, dacă este bine sau nu să vă legaţi viaţa de a lui. Întrebările cheie sunt:

-are credinţă în Cristos ? şi mai mult: a trecut prin transformarea în Cristos, adică s-a convertit în inima lui, văzând în Domnul nu (numai) un Dumnezeu al filozofilor, ci o Persoană care îi ghidează orice pas ? Chiar şi dacă nu s-a convertit încă, cel puţin Îl caută cu sinceritate şi există motive de speranţă că Îi va răspunde: "Da, Doamne !" ?

-ar fi acesta un bun tată pentru copiii mei ?

-are însuşirile bărbăţiei, care ar putea face din el un bun cap de familie (generozitate, spirit de sacrificiu, creativitate, dorinţă de a asigura celor ai lui cele necesare spirituale şi materiale) ?

Dacă le are pe toate acestea, grăbiţi-vă să-l înhăţaţi ! Veţi fi printre fericitele care nu vor regreta pasul făcut. Dacă nu le are şi sunt slabe speranţe că le-ar putea avea curând, atunci nu pierdeţi timpul: fetele nu trebuie să aibă un prieten ca să aibă un prieten, ci trebuie să aibă un prieten în vederea căsătoriei.