Citat:
În prealabil postat de iuliu46
Si pasajul asta e tot din Yannaras :
O prelungire tipică, dar și foarte logică a întregii alienări sau înstrăinări care slăbește și înmoaie caracterul ontologic al adevărului eclezial este mișcarea contemporană în favoarea așa-numitei „uniri” a bisericilor, această faimoasă preponderenă a „iubirii” care unește bisericile, în opoziție cu dogma care le desparte. Mișcarea aceasta este, am putea spune, justificată din punct de vedere istoric prin faptul că adesea unirea bisericilor pare a se fi realizat în cadrul pietății comune adogmatice, în cadrul pietismului.
Ceea ce odinioară despărțea net Biserica de erezie nu erau diferențe abstracte între remarci academice, ci ruptura radicală și distanța de neumplut dintre „catolicitatea” vieții și iluziile vieții, dintre realizarea „vieții celei adevărate” a Modelului treimic și supunerea acestui adevăr modului de existenăfragmentar al omului căderii. Dogma „definea” (arăta limitele) iar asceza eclezială confirma participarea la acest adevăr al vieții care învinge stricăciunea și moartea și realizează chipul lui Dumnezeu în existența omenească.
Or, când evlavia încetează de a mai fi un eveniment eclezial și se transformă în faptă etică individuală, un eretic sau adeptul altei religii poate fi la fel de virtuos ca un „creștin”. Cucernicia sau evlavia este astfel disociată de adevăr și de conținutul lui ontologic. Ea nu se mai raportează la participarea totală, corporală, a omului la viața lui Dumnezeu: învierea trupului, împlinirea rațiunii – a „logosului” – materiei, transfigurarea timpului și spațiului, comuniune imediată. Ci evlavia se transformă în simptomul stereotip al unei religiozități care relativizează inevitabil sau asimilează diferențele dintre „confesiuni” și tradiții, din moment ce toate ajung la același rezultat: „îmbunătățirea” etică a vieții omenești.
Astfel, diferențele dintre erezie și adevăr rămân simple constatări, cuvinte goale,fără legătură cu realitatea vieții și a morții,fără legătură cu evlavia. Aceste diferențe nu mai sânt decât niște variante de obiceiuri religioase și de concepții tradiționale, cu un vag interes istoric.
|
Incercarea de satanizare a lumii prin toate mijloacele posibile are drept scop chiar crearea unor comunitati in care Dumnezeu joaca un rol secundar. Datoria unui crestin nu este de a se lasa dus de val, ci de a lupta sa fie el insusi o pilda vie pentru cei din jur si de a marturisi adevarul ortodox ori de cate ori simte ca astfel isi poate ajuta semenii.
Daca sta scris ca portile iadului nu vor birui Biserica ortodoxa, chiar daca crestinii se vor imputina, acest lucru va fi posibil prin rezistenta crestina. Vor exista mucenici si marturisitori, dar aceasta este o lucrare de Duh Sfant. Dumnezeu sa ne ajute sa fim crestini buni cu vorba si cu fapta pentru a avea acest curaj si pentru a primi de la Dumnezeu cuvant cu putere multa.
Sa nu ne asteptam sa ne felicite neortodocsii daca ne opunem ecumenismului si satanismului. Asistam la o mare cernere si fiecare se descurca asa cum poate, unii cad si se ridica dupa un timp, altii cad si se afunda tot mai mult in pacate.
Tocmai am citit despre un hot care a devanit calugar vazator cu duhul si e in Athos.
Cocalarul și vinul sfințit | Jurnalul National
Pentru asemenea oameni capabili de o pocainta autentica merita sa luptam pentru salvarea valorilor ortodoxe. Astfel si urmasii nostri se vor putea pocai si vor avea sansa de a deveni temple ale Duhului Sfant chiar daca vor mai avea si caderi.
Talantul de mare pret incredintat noua este Ortodoxia. Vom da raspuns pentru modul cum vom pastra si cum vom inmulti acest talant. Copiii copiilor nostri trebuie sa aiba repere ortodoxe cat mai clare. Daca nu le vor urma, ei vor raspunde. Dar, daca din vina noastra se vor poticni, atunci noi vom fi trasi la raspundere.