[Mihailc]

Ferice de "empirismul" lui Toma care a prilejuit o mărturisire de credinţă fără egal (Domnul meu şi Dumnezeul meu). E o dovadă în plus că Evanghelia nu e o poveste pioasă în patru versiuni, ci exprimă măreţia şi neputinţele oamenilor în faţa Domnului, fără retuşări şi finisări în vederea unei perfecţiuni formale. Sfântul Toma, deşi nu prea ştim foarte multe despre activitatea lui apostolică în afară de acelea consemnate de Tradiţie, a făcut un salt hristologic uriaş iar pericopa al cărei protagonist este are o valoare dogmatică nepreţuită.

În acest context nu pot să nu mi-aduc aminte de discuţii cu prieteni şi cunoştinţe pe inepuizabilele teme ale credinţei. Am observat că marea majoritate doresc să-şi întemeieze credinţa pe un discurs plauzibil despre rostul vieţii, Dumnezeu, mântuire, diviziuni confesionale, eshatologie etc. etc etc. Dacă expunerea raţională a învăţăturii creştine nu satiface logica, atunci credinţa are şanse mici să se înfiripe. E o capcană în care am căzut mulţi de pe acest forum (dintre care cel dintâi sunt eu) în speranţa iluzorie că noi creştinii avem un răspuns pentru toate câte sunt sub soare şi dincolo de soare. În realitate ar trebui să recunoaştem că în secolul XXI credinţa adevărată se justifică nu prin acceptarea unor argumente plauzibile raţional ci prin experienţa directă a credinţei în Biserică, asumându-ne responsabil "găurile negre" din doctrină şi trecând peste toate încredinţaţi de adevărul transraţional al cuvintelor "fericiţi sunt cei ce n-au văzut (nn încadrat totul într-un sistem de gândire perfect raţional şi fără sincope logice) şi au crezut".