Pe când eram tânăr, nu departe de mine, locuia o fată foarte frumoasă. Părul blond îi strălucea în soare, avea pielea albă ca laptele și ochii ca de mărgean, blânzi și fermecători. O iubeam în taină dar nu îndrăzneam să-i vorbesc. Câteodată, se întâmpla să o văd jucându-se veselă cu alte fete, fugind și râzând, sărind sprintenă ca o căprioară. Inima îmi bătea în piept ca o nebună și aș fi vrut să o prind în brațe, să-i spun cât de mult o iubesc. Odată, însă, am visat-o, așa cum era ea, cu rochiță albă cu mânecuțe dantelate și pieptul înflorat, mijlocul strâns cu o curelușă galbenă și părul ei, galben ca soarele, strâns în codiță. A venit la mine, m-a luat de mâini și privindu-mă în ochi m-a sărutat. Apoi a fugit râzând și a dispărut. Eram așa de fericit! Aș fi vrut să strig fericirea mea la toată lumea! A doua zi am aflat că a plecat din oraș și nu peste multă vreme că s-ar fi măritat cu un tânăr de vază. Mă simt... trădat în dragoste!
|