[strajeru]

uite cate ceva despre ei:Inochentiştii
Aceştia îşi au originea de la călugărul Inochentie (Ioan Levizor), moldovean din judeţul Soroca, născut în anul 1873. Ca sectă datează de prin anul 1910. El şi-a făcut noviciatul la Mănăstirea Dobruşa, judeţul Orhei, de unde apoi, după 4 ani de ascultare ca frate, a trecut împreună cu alţi tovarăşi pe la alte mănăstiri de prin Rusia (Kiev şi Petrograd). După câtva timp se întoarce din nou în Basarabia şi se aşază la Mănăstirea Chiţcani (Noul Neamţ), iar de aici în scurtă vreme trece la mănăstirea din Balta (în apropiere de Nistru), la invitaţia stareţului acestei mănăstiri.
În anul 1909 şi 1910 Inochentie a primit hirotonia în diacon şi respectiv în preot la Balta. Moldovenii făceau aici mari pelerinaje la mormântul fostului stareţ Teodosie Leviţchi, socotit ca sfânt, făcător de minuni. (Acesta, născut în 1791 şi mort în 1845, fiind sub impresiile revoluţiei franceze din 1789, predicase impresionant şi convingător apropierea sfârşitului lumii şi a înfricoşatei judecăţi). Pelerinilor moldoveni, Inochentie le predica şi le făcea slujba în limba română, cu o ţinută plină de evlavie şi de convingere, încât tot mai mulţi pelerini veneau la Balta. Slujbele în limba română a lui Inochentie au făcut însă pe arhiepiscopul Serafim al Chişinăului să pună la cale transferarea lui de la Balta într-un loc unde să nu mai aibă prilej de a predica şi sluji româneşte şi anume la una din Mănăstirile Valaam sau Solovăţ de la Marea Albă.
Inochentismul a pătruns la noi în judeţele Fălciu, Tutova, Covurlui şi chiar în Bucureşti, unde s-au încercat tratative cu Tudor Popescu şi D. Cornilescu, şefii tudoriştilor. Inochentiştii nu au un principiu de credinţă şi nici vreo doctrină specifică, sistematică, ci sunt cu totul inculţi şi deci incapabili de a-şi formula vreo mărturisire de credinţă, practicând mai mult un misticism religios.
Începuturile activităţii lui Inochentie erau alimentate de rătăciri. În predicile lui de la Balta, susţinea că este trimis de fostul stareţ de mare faimă, Teodosie, ca să pregătească pe oameni pentru ziua sfârşitului, când ei vor fi judecaţi de Teodosie. După Inochentie, sfârşitul lumii avea să fie în anul 1913, de aceea îndemna pe oameni să nu se căsătorească, iar pe cei căsătoriţi îi îndemna să nu aibă copii şi să-şi lase averile. Cei bolnavi – zicea el – să se ungă cu untdelemn din candela de la mormântul lui Teodosie şi să se roage.
Împărtăşea pe oameni în urma predicii sale fără a fi spovediţi. Este posibil ca Inochentie să fi practicat şi alte rătăciri. Totuşi intenţia lui nu a fost de a crea o mişcare religioasă despărţită de Biserică sau o sectă. Biografii minuţioşi ai lui Inochentie susţin că Inochentie nu a fost niciodată creatorul mişcării de la Balta . Abaterile lui Inochentie menţionate mai sus n-au rămas la dimensiunile lor iniţiale, căci poporul habotnic le-a exagerat şi le-a înmulţit din ce în ce mai tare, până când separarea de Biserică a devenit în chip evident un fapt împlinit .
Rătăcirile la care au ajuns aderenţii admiratori fanatici ai lui Inochentie sunt următoarele:
a) Inochentie este un sfânt sau un prooroc (după unii Sfântul Ilie, după alţii un sfânt mare în care s-a întrupat Sfântul Duh, iar după alţii este Hristosul creştin, mai mare decât Hristosul evreu). El a avut puteri miraculoase. Pe cei care nu cred, îi aşteaptă iadul;
b) Există un Duh Sfânt masculin care este Inochentie şi unul feminin, care este sora lui Inochentie;
c) Omul trebuie să păcătuiască pentru ca să aibă apoi de ce să se pocăiască şi ca Dumnezeu să aibă de ce să-l ierte;
d) Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail şi alţii se întrupează în fraţii predicatori;
e) Viaţa lor este în comun şi se numesc „fraţi”;
f) Cultul lor este unitar, căci deşi unii – cei mai mulţi –respectă cultul ortodox şi chiar participă la el, alţii în schimb sunt fie prea rigorişti (îmbrăcaţi mai mult călugăreşte şi printr-un ascetism exagerat îşi schimonosesc trupul smulgându-şi unghiile şi părul), fie prea libertini (adunându-se în peşteri subterane unde practică adevărate orgii). În general, ei preţuiesc pomenile şi slujbele pentru morţi;
g) sunt împotriva calendarului îndreptat, făcând corp comun cu stiliştii