Empatia, adica punerea in locul copilului, ne scuteste de multe greseli. Daca am fi copii, ne-ar placea ca atat pedepsele cat si recompensele sa aiba o logica.

De asemenea, pacea sufletului e necesara. Spovedanie, discutii cu preotul despre aceasta situatie, rugaciune si autoanaliza. Dar si calciu si magneziu! Lipsa magneziului ne face mai iritabili. Se poate sa avem si spirit de jertfa de dragul copilului.

Copilul trebuie crescut cu iubire pentru a fi capabil sa daruiasca iubire. Copilul este lipsit de aparare cand este mic. Iar cand este mare, nu poate sa daruiasca ceea ce nu a primit. Copilul trebuie deprins sa discearna intre bine si rau, nu sa le confunde. Daca tipam fara motiv la el, atunci ii cream confuzii si il descurajam sa faca binele. El trebuie sa vada in parinti un model de bunatate, de smerenie si de rabdare. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu reusim asa ceva. Daca parintii se apropie de Dumnezeu, atunci colaborarea cu copiii este mai usoara.

Citeste:

http://www.pemptousia.ro/2013/11/cre...-partea-intai/

http://www.pemptousia.ro/2013/11/cre...partea-a-doua/

http://www.crestinortodox.ro/credint...aghioritul-791

Am vazut parinti care au copii handicapati si au multa rabdare cu ei. Am vazut, insa, si parinti care au copii normali si nu stiu sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru acest mare dar.