[adam000]

...continuare...

Concluzii

Dacă privim cu atenţie la Biserica primelor trei veacuri, observăm în ea adevărata imagine a Bisericii lui Hristos, imagine care trebuie să stea la baza trăirii şi manifestării noastre creştine. Învăţăm că Biserica constituie Trupul lui Hristos iar membrii ei sunt mădulare ale acestui Trup. Ea nu este prin urmare o simplă instituţie omenească ce se chiverniseşte democratic, ci constituie un organism teocratic, a cărui funcţionare pe pământ are drept model viaţa inter-trinitară a lui Dumnezeu. Relaţia dintre mădularele Bisericii nu este prin urmare una juridică, ci una de libertate, dragoste şi armonie, este relaţia dintre membrele unui singur trup.

Imaginea simţită a unirii şi încorporării în Hristos a tuturor credincioşilor o avem în Sf. Euharistie, fapt care face ca noţiunile de Biserică şi Euharistie să se identifice. În imaginea Sf. Euharistii avem modelul autentic, cheia care arată ce trebuie să fie viaţa noastră tot timpul. În ea îl vedem în centru pe episcop ca chip al lui Hristos, în numele Căruia acesta celebrează Euharistia, înconjurat de preoţi, împreună cu credincioşii. Episcopul este prin urmare „preotul” prin excelenţă, părintele duhovnicesc al comunităţii, iar tot ce se săvârşeşte în Biserică necesită binecuvântarea lui. Conform gândirii Bisericii primare, slujirea principală a episcopului este celebrarea Euharistiei, nicidecum una administrativă, un episcop care nu slujeşte sau nu poate sluji Euharistia, în care să unifice întreaga comunitate, fiind de neconceput. Conform practicii iniţiale din Biserică, episcopul ar trebui să-i cunoască personal pe toţi membrii comunităţii pe care o păstoreşte. Conform acestei gândiri ar trebui să avem un număr cu mult mai mare de episcopii; cel puţin fiecare oraş să-şi aibă episcopul propriu, care să prezideze Euharistia, în care să fie unificată întreaga Biserică locală. Modul în care episcopul îşi exercită oficiul de conducere trebuie să fie slujirea în smerenie a fraţilor lui mai mici. Slujirea lui este în numele comunităţii şi pentru comunitate, este slujirea lui Hristos, Care doreşte mântuirea tuturor oamenilor.

Prezbiterii (preoţii) sunt cei care în adunarea euharistică stau în jurul episcopului. Ei sunt prin urmare cei care îl ajută pe acesta în lucrarea slujitoare, sunt sfătuitorii lui şi cei cărora episcopul le poate încredinţa chiar unele din sarcinile ce ţin de competenţa lui, cum a fost cazul cu celebrarea Euharistiei. Bineînţeles că prin hirotonie ei primesc puterea harică de a săvârşi cele sfinte, dar îşi exercită slujirea doar în ascultare faţă de episcopul lor, ca delegaţi ai acestuia. Supunerea faţă de episcop este supunere faţă de Iisus Hristos, al Cărui chip este episcopul. Antimisul este tocmai acest mandat de trimitere la slujire pe care episcopul îl dă preoţilor. Credincioşii constituie poporul ales al lui Dumnezeu, de care episcopul împreună cu prezbiterii trebuie să poarte de grijă, pe care trebuie să-l slujească, în vederea mântuirii tuturor. La adunarea euharistică credincioşii participă în mod direct, sunt împreună-slujitori cu clerul şi confirmă cele spuse de episcop sau preot cu „amin”. Fără acest „amin” slujba nu poate avea loc. El înseamnă acordul lor cu cele petrecute în adunarea liturgică. Ei sunt datori prin urmare să-l ajute pe episcop şi pe preoţi în acelaşi duh de ascultare, ca mădulare ale trupului din care fac parte.

Biserica primelor trei veacuri ne învaţă un lucru esenţial: Să privim mereu Biserica în Sf. Euharistie. Acolo putem vedea care este locul şi rolul fiecăruia dintre noi în Biserică. Din contemplarea Sf. Euharistii putem înţelege cum trebuie să ne purtăm permanent ca mădulare ale trupului lui Hristos. Însă, vai nouă, dacă în loc să extindem modul de viaţă euharistic în întreaga lume, vom încerca să schimbăm Biserica lui Hristos după chipul lumii decăzute care ne înconjoară.

Episcop vicar Sofian Braşoveanul