Fapt real,
(Poezie, scrisă cu nevrednicie de Botoș Remus-Emilian, păcătosul, 21 aprilie 2015)
*
Din când în când; dar cred că-i tot mai des,
Port prin oraș când mă gătesc să ies,
O cruce.
Insignă de doi centimetri suflată cu aur,
Prinsă-n haina-mi gri, o simt ca pe un laur,
O prețuiesc.
Dar stânjenesc; fiind privit de mulți ca un balaur,
Ce dulci sunt toți; ei sunt cel mai frumos tezaur,
Și îi iubesc.
Zărit, sunt compătimit, în gânduri, luat în zeflemea;
Uitând că Hristos pe ea, pentru ei, suferea; lăcrima;
Iertându-i.
De ce să-i condamn? Când mulți zâmbesc cu-adevărat,
Dăruitor de bucurie pare că sunt; ce bine nu-i minunat?
Frumoșii.
Cu unii, puțini, necunoscuți, ne salutăm din priviri;
Creștinii, ai societății azi fără de sânge sunt, noii martiri,
Țâșniri...
Din noi, din patimi, din tot ce-i rău, din lumea ce nu-nțelege;
Suflete al meu beteag și prost, luptă între carne și duh: alege!
Culege!
Virtuți. Hristoase! Coboară mintea mea cea grea și rece,
Și-n inimă să fi doar Tu, și-atunci peste toate pot trece...
...îndumnezeirea...
*