View Single Post
  #64  
Vechi 15.08.2015, 23:37:10
Grand Moff Hadrianus
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
Da, inutilitatea vieții de actor... Să trăiești mereu, transpus cu totul până la posibilă identificare patologică, viața altora... Să repeți ca papagalu "dau un regat pentru un cal!" când tu n-ai călărit niciodată unul și, oricum, n-ai avea ce să întreprinzi cu el... Să-i faci pe oameni să râdă, când viața e ceva serios, foarte serios! Să-i faci să plângă, când singurul motiv pentru care ar trebui să plângem sunt păcatele noastre, știute și neștiute... Să-i faci, uneori, să zâmbească ori să surâda ca Gioconda, când totul ar trebui să fie ori negru ori alb, ori da ori nu....
Și apropos de Gioconda, ce nebunie și asta! Auzi, să faci muzee pentru tablouri, când acele imense clădiri ar fi trebuit să fie lăcașuri de cult (nu de cult-ură) sau să fie donate țărilor unde copiii mor de foame... Să blochezi atâta bănet într-o bucată de cârpă... Ca să se zgâiască lumea ba la un nas strâmb, ba la niște corpuri goale (și grase, pe lângă niște draperii voluptoase, încă, și acelea), ba la vreo căprioară-alergînd, ba la un pumn de fazani trântiți între niște ciorchini de struguri ori,mai știi, la o dărâmătură de casă care stă să cadă pe o plajă însorită din îndepărtatele Indii... Ce zădărnicie!
Și sportul, vai sportul! Milioane de oameni alergînd ca nebunii prin parcuri, pe stadioane, pe scări, prin ape și pe sub ape... Și alte milioane căscînd gura la ei și admirîndu-i, aplaudîndu-i frenetic, plătindu-i! Când singura nevoință demnă de om e mătania! Mică și mare! Mai ales mare! La acestea, da, merită să vedem campionii, laureații, olimpicii! La acestea ar trebui să folosim parcurile, stadioanele, monitoarele, laurii!
Și poeții, nebunii, vai... nenorociții ăștia care caută, ca niște obsedați, mii de cuvinte când totul e atât de simplu: da, respectiv, nu. Zero, iar de nu, unu. Cu găselnițele lor ciudate de amețesc oamenii de cap, cu milioanele de arbori jertfiți pentru a le face lor hârtie. Ce, nu ajunge o pădure carpatină ca să tipărim Psalmii? Ce, nu-i bună lirica ebraică?
Cât despre dramaturgi, se știe - teatrul e cea mai satanică invenție, cea mai mare păcăleală. Ah, dau o duzină de mătanii pentru un cal!, totuși, unul cu două locuri, decapotabil, să o șterg haiducește din lumea asta nebună și să-l iau și pe Igor cu mine. Ca să-l scap, nu știu cum, din greșeală în vreo râpă, la curbă, pentru a-i reda omului acolo, printre struți și șacali de colină, liniștea adâncă, incoruptibilă, curățită de orice liră străină, în care să își facă omul, liniștit, nevoința.
Și să mă întorc în lumea asta nebună și, lăsînd deoparte toate zădărniciile expuse aici, să pot juca liniștit o partidă de șah, cu gândul la gambitul macabru în care voi fi sacrificat, alegoric, un rege fals pentru un pion mic, dar veridic, al vieții...
Splendoarea în și din cuvânt și gând are un nume: Ioan Cezar.
Reply With Quote