În prealabil postat de florentina2014

Eu ma lupt tare mult cu al meu comportament,lucrez mereu la rabdare dar degreaba,nu ma pot controla sa nu mai tip si sa nu imi ies din fire la anumite stari ale copilului si anumite prostii care le face,recunosc si imi e rusine de mine,sunt chiar "nebuna"pentru ca asa ma comport,mama mea nu era asa,dar pe mine orice lucru ma scoate din sarite,cum ma pot controla,cum sa ma pot schimba?Ce solutie sa aplic sa fiu mai rabdatoare,mai calma,sa ascult,imi eteama de viitor de faptul ca proprii mei copii nu ma vor suferi si se vor indeparta de mine,vor ascunde lucruri care le fac de mine,si nu vreau acest lucru,vreau sa ma indrept pana nu e prea tarziu. Nu inteleg de ce cu alti copii vorbesesc frumos si am rabdare,nu inteleg de ce pot spune ca mai mult imi iubesc nepotica decat proprii copii.... pot spune ca am asa starea asta de cand sa nascut fata mea,,,,din certurile cu taicasu,,,,aproape am ajuns sa nu o support.. Stiu ca suna prostesc si strigator la cer,de aceea vreau sa ma ajutati sa imi dau seama ce se intampla de ce am asa comportament...copilul meu sufera iar mie imi pare rau abia dupa ce fac....dar tot nu incetez