Citat:
În prealabil postat de Fani71
Jane si Anna, daca nu ati fi iubit, asa, omeneste, incomplet, oare l-ati fi cunoscut mai tarziu pe Dumnezeu?
|
Asta mi-a placut... si eu am iubit pe cineva, asa cum numai la 16-17 ani se poate,
si ma gandeam la ce imi foloseste mie sa-l iubesc atat de tare, daca nu ne vom putea casatori niciodata... la ce bun atata ardere, care lui nu i-ar folosi la nimic? In ochii omului astuia L-am vazut eu pe Dumnezeu. El a fost pentru mine dovada clara a existentei lui Dumnezeu. Si iata ca ma rog si acum pentru el sa creada si inca il mai iubesc dupa atata timp, desi vraja s-a terminat de mult... e buna si dragostea asta adolescentina la ceva, iti consolideaza fiinta.
Cred ca inteleg ce vor sa spuna Jane si Anna, este vorba despre amintirile dulci. Are o schita autobiografica Gala Galaction, care, dupa cum se stie, a fost monah la Cernica. Se numeste "Trandafirii". La un examen de latina, el se intalneste cu o fata frumoasa care avea in brate niste trandafiri, flori pe care el nu le mai vazuse niciodata. Este atat de tulburat de mireasma florilor si de frumusetea purtatoarei, care ii si daruieste niste flori, incat simte ca a facut un pacat groaznic si depune trandafirii, asa cum ii sopteste un glas, in fata unei troite cu chipul Mantuitorului sau la icoana Fecioarei, nu mai stiu. Dupa muulti ani, cand devine monah la Cernica si are in grija sa gradini intregi de trandafiri, pe care le daruieste icoanelor sfintilor, marturiseste ca a ramas si atunci cu amintirea dulce a primilor sai trandafiri si cu imaginea idealizata a fetei aceleia. De altfel, am inteles ca Gala Galaction a si fost criticat, la vremea respectiva, de teologi, ca din povestioarele sale nu reiese respingerea totala a pacatului din tinerete, ci o asumare, sublimarea lui intr-o amintire aducatoare de placere, peste ani...