Citat:
În prealabil postat de delia31
âSi botezându-se Iisus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel și venind peste El.â
|
Să fie vreo legătură între formularea "
ca un porumbel" (s.m.)
și formularea asemănătoare, la prima vedere:
"Și li s-au arătat, împărțite, limbi
ca de foc..."? (s.m.)
P.S. "... de câte ori am voit să adun pe fiii tăi după cum adună pasărea puii săi sub aripi..." (Mt 23,37)
P.P.S. Atunci când se coboară, porumbelul are un fel de a se apropia diferit de cel, să zicem, al uliului/șoimului/vulturului. Aș numi modul în care se așază porumbelul cu termeni ca "delicat", "gingaș", "grijuliu"... Și, totodată, e în așezarea porumbelului ceva nelămurit, care m-a fascinat din copilărie (când creșteam porumbei) - în timp ce se așază îți lasă impresia că totodată ... se ridică...:) Această ambiguitate este una dintre deliciile mele poetice oferite de natură. Văd în ea o dublă taină... Elementul ascensional pe care îl sesizez în coborârea porumbelului se asociază în mintea mea, nu știu de ce, cu puterea potolită și nemanifestă, cu o bărbăție/virilitate tainică....:) E ceea ce m-a preocupat adeseori, în alt plan, când citeam traducerile și notele Părintelui Stăniloae la paragrafele (din Filocalia) privind smerenia, cufundarea înlăuntrul inimii etc. Părintele se exprimă adeseori (voit?) ambiguu, prin succesiune analitică și antitetică, în genul "a coborî sau, totodată, a urca..."...........:)