[Mihailc]

"Eu am fost crescut fără Dumnezeu. N-am spus niciodată “Înger, îngeraşul meu”, îngenuncheat împreună cu mama lângă pat, n-am fost la biserică,n-am cântat colinde creştine. La mine n-a venit niciodată Moş Crăciun. Din primii ani de viaţă am auzit că Dumnezeu nu există, că sfinţii, îngerii, şi Iisus însuşi sunt născociri băbeşti, că preoţii sunt nişte trântori. Există poate în sufletul sau în trupul nostru un organ deschis pentru a-l primi pe Dumnezeu în noi, din fragedă pruncie, “odată cu laptele supt de la mama”, cum se zice. Dacă trec anii şi nimeni nu stropeşte sămânţa aceasta cât un bob de muştar, ea se va chirci şi va muri. Aşa cum copiii crescuţi de lupi nu vor mai vorbi niciodată, cel crescut fără rugăciune şi fără sentiment religios nu va mai fi niciodată un credincios adevărat. Mă simt şi eu un copil-lup al lui Dumnezeu.

Nu poţi asedia cetatea lui Dumnezeu. Ca să fii în ea, trebuie să te fi născut în ea. Pot mişca propria mea mână, pentru că ea face parte din corpul meu. Nu ştiu cum să fac să o mişc, dar ştiu că ea ascultă şi se mişcă. Nu vei putea clinti astfel, prin pură voinţă, nici un cocoloş de hârtie, pentru ca el nu este în tine. Asta înseamnă, poate, credinţa. O astfel de credinţă trebuie să ai ca să muţi munţii din loc: ei trebuie sa fie în corpul tău, legaţi de voinţa ta. Fără să fii în Dumnezeu şi Dumnezeu în tine nu poate exista credinţă adevarată.

Baieţelul meu îşi spune rugăciunea seara, cu mama lui. El nu va fi orfan, nici copil-lup. Slavă Domnului, el s-a născut în cetate şi va creşte odată cu ea. În ochii lui frumoşi nu există vreo îndoială. El a moştenit lumea pe care tatăl lui o tot căuta unde nu poate fi. În el, organul dumnezeirii e la fel de prosper şi activ ca toate celelalte organe ale trupuşorului său. Dacă va vrea Dumnezeu, băiatul meu are toate şansele să ajungă un om întreg." (Mircea Cărtărescu)