View Single Post
  #8  
Vechi 01.02.2016, 22:18:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.911
Implicit








An de an, în data de 2 februarie, Biserica sărbătorește un eveniment important din viața pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos . La împlinirea a patruzeci de zile de la nașterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, considerat la acea dată centrul vieții religioase a națiunii.



După Legea lui Moise, femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. Când se împlineau cele 40 de zile, mama trebuia să vină cu fiul său la Templu și să aducă o jertfă Domnului -un miel sau un porumbel-, pentru a se împlini sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu trebuia să se purifice, deoarece ea L-a născut pe Iisus printr-un miracol dumnezeiesc. Totuși, Maica Domnului s-a supus cu smerenie Legii acelor timpuri.
Părintelui Simeon i s-a vestit că-l va vedea pe Mesia

La acea dată, Părintele și dreptul Simeon trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu-L va vedea pe Mesia cel promis. În acea zi, Sfântul Simeon s-a dus la Templu când Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea. Încă de la începutul secolului al V-lea, praznicul se sărbătorea la Ierusalim cu aceeași bucurie ca și Sfintele Paști. În schimb, la Roma, Praznicul Întâmpinării Domnului a fost orânduit, pentru prima dată, de papa Gelasiu în anul 494. Atunci, sărbătoarea religioasă înlocuia o străveche sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lunii februarie, când se împlineau numeroase procesiuni cu făclii aprinse, în jurul orașului, în onoarea zeului Pan, numit și Lupercus, ucigătorul lupilor.
În calendarul popular, praznicul este cunoscut sub denumirea de Stretenia (vechea denumire slavonă) și cinstește ziua aducerii pruncului Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim de sfânta lui mamă și de dreptul Iosif.
Fecioara Maria a adus la Templu două turturele ca jertfă

Respectând porunca Legii Vechi, Fecioară Maica și blândul Iosif, logodnicul ei, L-au adus pe Pruncul Iisus în Biserica lui Dumnezeu, pentru a respecta porunca Legii Vechi și a Bisericii vechiului Testament: Întâiul născut de parte bărbătească era închinat lui Dumnezeu, când se împlineau 40 de zile de la naștere. Pentru împlinirea deplină a acestui ritual, Fecioara Maria și blândul Iosif au adus la Templu ca jerfă o pereche de turturele. Cu acest prilej, la Templu se împlinea și ritualul de curățire a mamei după naștere.
Bătrânul Simeon L-a întâmpinat pe pruncul Iisus

În ziua acestui praznic, creștinii ortodocși cinstesc și momentul când bătrânul Simeon, un om al rugăciunii, vestit de Duhul Sfânt, a mers la Templu pentru Întâmpinarea Pruncului. Simeon L-a luat în brațe pe Hristos și a rostit printre lacrimi : „ Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta”.
Profeția Sfântului Simeon

În Templu, Sfântul Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: „Acesta pe care-l țin în brațe este cuvântul lui Dumnezeu și mulți vor cădea că nu vor asculta Cuvântul, mărturia Lui. Popoarele cele păgâne se vor scula din păcatele lor, din întunericul idolilor și se vor lumina și curăți cu Botezul Fiului Tău, Fecioară. Mulți evrei îl vor huli în toate veacurile. Până la sfârșitul lumii va fi semn de împotrivire , căci mulți nu vor crede și vor huli Crucea Fiului tău.
O, Fecioară Preacurată, sabie de amândouă părțile ascuțite va trece prin inima ta, când vei vedea pe Hristos Fiul tău răstignit pe lemnul Crucii, când îl vei vedea gol, străpuns la mâini și la picioare și mort; atunci mare jale va cuprinde sufletul tău și ca o sabie ascuțită vor trece prin inima ta toate aceste necazuri”.
Proorocița Ana, martoră la aducerea Pruncului

În acea zi, la Templu era și proorocița Ana, văduva de 84 de ani. Ea nu se îndepărta de Templu și slujea și ziua și noaptea, în post și rugăciune. Ca martoră a venirii Pruncului Iisus la Ierusalim, proorocița Ana îl lăuda pe Dumnezeu povestind tuturor celor care veneau la Templu despre Pruncul Iisus.
Simeon și Ana au fost vrednici să-l întâmpine pe Iisus
În textile religioase dedicate acestui eveniment religios se spune că Drepții Simeon și Ana, ultimii credincioși din Legea Veche, au fost considerați demni să-L întâmpine pe Pruncul Iisus în Templu din Ierusalim.
Întoarcerea Mariei și a dreptului Iosif la Nazaret

După profeția Sfântului Simeon, considerat cel mai de seamă prooroc al acelor timpuri, Apostolul Luca spune:” După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif și Maria s-au întors în cetatea lor, Nazaret. În timp, Pruncul creștea și se întărea; era plin de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste el”.

„Sărbătoarea de azi ne aduce cu duhul în Ierusalim, unde asistăm ca martori la ceremonia solemnă prin care se împlineau două porunci ale Legii lui Moise: curățirea unei femei după naștere și ceremonia închinării unui copil lui Dumnezeu. Sfinții părinți și predicatori ai Bisericii Creștine speră că, așa precum fiul lui Dumnezeu la prezentarea Sa la Templu s-a predat cu totul voii Tatălui Său, tot așa și noi, creștinii, avem datoria să ne închinăm viața lui Dumnezeu azi și pururea”, ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie , preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din București (B-dul Nicolae Titulescu).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote