Pe mine m-a impresionat mult cum isi alcatuieste Fericitul Augustin (pe care eu, am mai spus, prefer sa il numesc Sfantul Augustin in ciuda argumentelor de tot felul) cuvantul despre mama lui in Confesiuni. Practic, in intreaga aceasta opera exista un fir in care Sfantul isi re/cunoaste mama si rolul ei crucial in devenirea sa personala. Intr-un fel, cartea mi s-a parut si o confesiune catre mama sa, confesiune plina de regrete dar si de vestea, oarecum compensatorie a unor mari descoperiri si bucurii duhovnicesti...