Citat:
În prealabil postat de calinp
In fond, se poate si la batranete, daca ai o pensie si, cum s-a zis, daca mai poti face si ceva treaba. Dar asta, daca ai o chemare, nu ca ar fi vreo regula sau vreo obligatie religioasa in sensul asta.
|
Cunosc un om, tatal unei mari celebritati (internationale), mult iubita de publicul din toate categoriile de varsta si sociale inclusiv de biserica. Acum e la varsta a treia. Toata viata lui a fost un barbat ursuz si cam usor irascibil, genul cautatorului de "noduri in papura". Sotia lui (mama vedetei) a tras multe cu el si i se vede pe chip ca a fost o femeie inteleapta si supusa. E nelipsita de la biserica unde obisnuiesc sa merg si este cea la care se apeleaza pentru orice fel de ajutor, cand e vorba de biserica (curatenie, spalatorie, bucatarie in perioada hramurilor - Sf cuvioasa Parascheva si Sf Nectarie).
Cred ca Dumnezeu i-a oranduit ei o batranete mai linistita. Fiica, desi vine in tara destul de rar, iar dimiciliul nu pot sa spun cu exactitate daca se afla in Londra, Milano sau oriunde in lume, a ridicat pentru mama ei o casuta aparent simpla, dar cocheta si bine aranjata, cu multi trandafiri si toate facilitatile. El, tatal, a plecat la manastire. In noaptea de Anul Nou, am stat alaturi de el (inca nu-l cunosteam) in strana. Uneori, cand dascalul lipseste sau are nevoie de ajutor, imi place sa cant si eu, iar atunci era unul dintre acele momente. Dar tatal acelei celebritati de care vorbeam, acoperea intreg necesarul, fiindca avea o voce si un potential urias. La final, Parintele ni l-a prezentat si astfel am pus cap la cap multe informatii pe care le stiam deja, despre cel care fusese el inainte de calugarie. Nimic din orgoliul acelui om, nu mai exista. Era un om tacut, smerit si umil. Mai mult ca oricand mi-am intarit convingerea ca NIMENI vreodata nu trebuie judecat, fiindca Dumnezeu are socotelile Lui. Iata, aici un om pe care multi l-au hulit si l-au judecat pentru nedreptartile pe care obisnuia sa le faca. Lui i s-a oferit o sansa de care el s-a agatat. Cati dintre noi nu ratam zilnic sanse, poate mai mari ca acestea? Nu ma refer la calugarie, ci la sansa la mantuire... Avem (prin proprie alegere) o mie de optiuni sa ratam, si doar o posibilitate sa facem voia lui Dumnezeu. Oare ce am ales? Oare ce vom alege? Oare ce vom fi ales, inaintre de a ni se risipi si cea din urma sansa?...
Drumul spre calugarie, cel putin figurativ, cred ca in primul rand inseamna atitudinea noastra fata de toate incercarile si sansele pe care ni le trimite Dumnezeu. Stiu, din ceea ce dovedim, e clar ca nu suntem in stare de nimic, dar Dumnezeu vede fiecare gand si fiecare incercare a noastra. Intr-o zi. pe nesimtite, nici nu ne dam seama cum am reusit sa trcem de cealalta parte a baricadei... Deocamdata, din pacate... inca mai ne complacem in afara staulului...