Salut,
Am nevoie ne niste lamuriri cu legatura la problema pacatului si la pocainta (indreptare).
Mai intai stiu ca nu este posibil sa fie om fara pacat: Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos si cuvantul Lui nu este intru noi. Si, de la Sfintii Parinti sau din Psalmi, nu retin exact, ca nu poate trece o zi fara sa pacatuim, macar si cu gandul.
Dar tot in Noul Testament am gasit:
Stim ca [color=red]oricine e nascut din Dumnezeu nu pacatuieste[/color]; ci cel ce s-a nascut din Dumnezeu se pazeste pe sine, si cel rau nu se atinge de el.
Oricine ramane intru El nu pacatuieste; oricine pacatuieste nu L-a vazut nici nu L-a cunoscut. Cine savarseste pacatul este de la diavolul, pentru ca de la inceput diavolul pacatuieste. Pentru aceasta S-a aratat Fiul lui Dumnezeu, ca sa strice lucrurile diavolului. [color=red]Oricine este nascut din Dumnezeu nu savarseste pacat, pentru ca samanta lui Dumnezeu ramane in acesta; si nu poate sa pacatuiasca, fiindca este nascut din Dumnezeu.[/color]
Deci, sa inteleg ca dupa nasterea din nou, nasterea de sus a omului, acesta nu mai pacatuieste? Daca eu m-am marturisit si am pus inceput pocaintei mele, inglodat fiind inca in mlastina patimilor de care Dumnezeu ma va ajuta sa scap, nasterea omului nou se va petrece atunci cand Hristos isi va recunoaste din nou chipul Sau in mine? Atunci se va declansa acea metanoia sau la luarea deciziei de indreptare?
Stiu ca de nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor si ca dreptul abia se mantuieste, [color=red]dar indrazniti. Eu am biruit lumea[/color]
|