Citez din link-ul dat mai sus:
Cele două aripi ale vieții duhovnicești sunt cunoașterea și făptuirea. Cunoașterea se referă la înțelegerea învățăturii dumnezeiești a Bisericii.Trebuie să cunoști, pentru a ști cum să făptuiești mai departe în viața ta. Cunoașterea și făptuirea merg mână în mână. Una fără cealaltă nu se poate. Dacă te străduiești să ai doar cunoștință, faci Teologia, de exemplu, și înveți la școală, și aduni o mulțime de informații; dacă ele nu se adresează vieții tale, nu se raportează la ea, ci au legătură numai cu mintea ta, ai acumulat doar simple cunoștințe și atât. Ești asemenea unui om care aleargă după vânt. Vrei să îl prinzi și nu prinzi nimic. Capeți cunoștințe, date, noțiuni, dar ele nu au nici o influență asupra vieții tale. Nu te alegi cu nimic din acest mod de a învăța. Există și situația inversă: nu cunosc mare lucru despre învățătura Bisericii, dar practic din tradiție, pentru că așa e bine, anumite lucruri și obiceiuri. De multe ori practica acesta este un lucru mecanic, un automatism. Dacă eu nu știu de ce fac cutare lucru, ci singurul meu argument este acela că e bine sa fac așa pentru că astfel s-a moștenit, actul săvârșit de mine reprezintă o închinare la idoli, pentru că practic ceva din inerție. Acestea sunt lucruri moarte, nu au nici un ecou în sufletul tău, fiindcă înțelesul, sensul pentru care tu le faci, nu există. Sunt absolut necesare atât cunoștința, cât și făptuirea. Ignoranța este, după cum spun Sfinții Părinți, o mare primejdie. Împreună cu uitarea și nepăsarea, ea constituie unul dintre cele mai mari rele care pândesc sufletul omului. Sfântul Ioan Damaschin le numește „proptele ale păcatului“.
Citirile din cărțile cu conținut duhovnicesc sunt absolut necesare. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune într-un loc că mântuirea are două fețe, două aspecte. Ea se finalizează atât prin cunoaștere, cât și prin trăire. O pasăre nu poate zbura niciodată cu o singură aripă.
|