View Single Post
  #45  
Vechi 20.04.2021, 23:21:31
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.955
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Jonnyw2013 Vezi mesajul
Deci eu am gasit acel articol la care am pus link la inceput , si de aceea am scris acest topic. Acest articol personal m-a deranjat, ptr ca stiu oameni inteligenti care cred in Dumnezeu si mi s-a parut un articol defaimator.
Unghiul de abordare ține de poziționarea editorială a fiecărui site/redacții/televiziuni, în cazul acela progresist, nu mai miră mai nimic în cazul lor.

Citat:
În prealabil postat de Jonnyw2013 Vezi mesajul
Adica ptr mine nu ajunge sa ai o diploma ca sa fii om inteligent.
Corect, există mediocri cu educație plătită de rude prin școli înalte unde profesorii sunt de top mondial în pedagogie și abordează o strategie personalizată pentru fiecare elev, ca un meditator personal, precum există și oameni care au o inteligență speculativă fără diplome, fără acces la profesori, fără timp de școală pentru că trebuie să-și câștige existența urgent , diploma atestă de multe ori că ai trecut prin niște etape punctual și ai făcut un barem minim de supraviețuire.

Citat:
În prealabil postat de Jonnyw2013 Vezi mesajul
Mai ales ca de anii buni au aparut tot felul de facultati private, la care scopul sunt incasarea banilor si nu mentinerea unei stachete, astfel ca valoarea celor care au absolvit aceste facultati a scazut mult.
În multe țări din Occident studiile superioare sunt scumpe, nu sunt gratuite cu excepția unor burse cu foarte puține locuri eligibile, dar acolo taxele se văd în calitatea profesorilor, autonomia lor, în Bibliotecile puse la punct, nu e permis plagiatul, nu există ideea de a da șpagă dacă achiți o taxă să fii învățat.

În România s-au făcut facultăți pirat, dar nici alea nu mai merg că nu mai este un contingent foarte mare de elevi, se nasc din ce în ce mai puțini români și mulți merg spre școli de stat, alții studiază afară, dispar pe cale naturală -cererea pieței, cei privați.

Citat:
În prealabil postat de Jonnyw2013 Vezi mesajul
Nu mi-a placut de ex(citat din articol):" Richard Lynn, care preda psihologie la Universitatea Ulster, sustine ca mult mai multi membri ai "elitei intelectuale" se considera atei, comparativ cu oamenii "de rand"....
Pe masura ce oamenii au devenit tot mai inteligenti, credinta religioasa a scazut, in secolul 20, in 137 de tari dezvoltate..."
Acum există un normativ în unele universități să te declari fără credință, cei care cred sunt marginalizați, dar poate că oamenii își ascund credința sau vin la credință spre finalul vieții, un singur sondaj nu poate surprinde ce gândește omul de fapt și evoluția credințelor religioase.

Referitor la titlu oamenii inteligenți cred, snobii nu, se referă la cei care nu cred doar pentru că li s-a urât cu binele, au confort, adăpost, nu au trăit ororile războaielor, foamete, degerături, secetă,molime, lepră, lipsa apei și a igienei, lipsa mașinilor, dar mai există o categorie de oameni care nu cred temporar și nici nu sunt snobi.

Sunt oameni care au fost loviți de viață de atâtea ori și nu pot personifica pe Dumnezeu cu răul care li se întâmplă, nici nu cred că Dumnezeu asistă nepăsător la chinurile credincioșilor de jos și atunci se clatină în credință sub agonia prelungită resimțiță, e o mlaștină a disperării cu momente în care te simți părăsit precum au trăit-o sfinții închisorilor.

Și să găsești resursele de credință e greu, nu ne referim la scheme mecanice care se implantează mental și care se confundă cu credința, ci la credință autentică care se revarsă din interior.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.

Last edited by Iorest; 20.04.2021 at 23:41:14.
Reply With Quote