[cristiboss56]

Toate pedepsele sunt vazute ca venind de la Dumnezeu, ca plata pentru pacate. Cu toate acestea, Dumnezeu nu pedepseste aici toate pacatele. Oamenii asa ar vrea. Si fiindca ei nu pot rabda, se intreaba: “Cum de mai rabda Dumnezeu?” Multi, din pricina acestei rabdari divine, isi pierd siguranta in existenta lui Dumnezeu.
De aceea, stiind Dumnezeu slabiciunea credinciosilor si desfraul rautatii, mai intervine din cand in cand cu pedepse (intamplari) infricosatoare intre oameni. Nu pedepseste toate relele aici si imediat, dupa cum nici nu rasplateste tot binele aici si numaidecat, cred ca din urmatoarea ratiune:
- Daca ar pedepsi toate relele aici, ar putea insemna ca lumea aceasta este singura care exista. Daca ar pedepsi toate relele imediat, ar insemna ca se teme de puterea raului, care, nepedepsit imediat, I-ar putea periclita stapanirea lumii.
- Daca ar rasplati tot binele aici ar insemna acelasi lucru, ca exista numai lumea aceasta. Daca ar rasplati tot binele imediat, ar insemna ca sufletul exista numai in lumea aceasta, in care Dumnezeu trebuie sa se achite urgent de indatorirea ce I-a facut-o omul.
- Ca uneori Dumnezeu pedepseste raul si uneori rasplateste binele, este ca omul sa stie ca raul se pedepseste si binele se rasplateste.
- Daca o face rar in lumea aceasta, este semn ca o face sigur in cealalta.
- Daca uneori nu pedepseste raul este ca asteapta pocainta pacatosului.
Oare ne intrebam de ce mama nu-si omoara numaidecat copilul, cand il surprinde in fapta rea? Sau de ce oare Dumnezeu nu ne trazneste pe noi numaidecat cand ne surprinde in fapta rea?
Pentru ca nici un gospodar nu-si taie livada daca nu a rodit intr-un singur an, ci asteapta cu nadejde anul al doilea si al treilea. Nedreptatea unui om este un an nerodnic, si Dumnezeu tace si asteapta cu nadejde.
Cateodata asteapta in zadar; Iuda ramane tot Iuda. Insa adesea se intampla ca livada neroditoare sa aduca un rod bogat si Saul sa devina Pavel.
- Daca uneori nu rasplateste binele dreptului este semn ca-i lucreaza rabdarea. Dumnezeu asteapta sfarsitul omului: fie ca a fost multa vreme bun, fie ca a fost multa vreme rau, cele de pe urma au ultimul cuvant.
O rasplata aici si imediat pentru toate faptele, ar dauna libertatii omului. Binele s-ar face numai din interesul rasplatii, iar raul nu s-ar mai face de frica pedepsei. S-ar micsora ceva din slava lui Dumnezeu si s-ar micsora si prestigiul fiintei omenesti in drumul ei spre indumnezeire.
Limitele omului sunt limitele sfinteniei sale. Iar sfintenia este de la Dumnezeu. De altfel, singurul leac al vietii pentru a o scapa de la naruire, numai sfintenia ramane.
Sfintenia tare seamana cu sanatatea originara a omului. Toti oamenii care vor sa se mantuiasca sunt datori a o dobandi. Dar este cel mai greu lucru sa indupleci omul sa urmareasca realizarea sfinteniei. Vede bine cate napaste indura daca nu-si reazema viata pe Dumnezeu, si totusi … Cu toate acestea, sunt frati de-ai nostri, oameni care au ajuns inca din veacul acesta, urgisit de pacate, pana la stralucirile “Schimbarii la fata”.
.
Surse bibliografice:
Parintele Arsenie Boca, “Omul, zidire de mare pret”
Episcopul Nicolae Velimirovici, “Invataturi despre bine si rau”