În prealabil postat de Mihailc

Biserica nu doar confirmă sfinţenia, ci şi face rânduială în posteritatea personalităţii unui candidat la un loc în sinaxar , deosebind cu proniatoare precizie adevărul de legendă, realitatea de producţiile imaginaţiei cucernice, relevanţa eclezială a vieţii şi învăţăturii unui sfânt de adaosurile religios-fantastice ale populaţiei hipnotizate de fascinaţia paranormalului. Abia după ce aceste lucruri sunt puse în ordine, se purcede la integrarea liturgică a sfântului prin alcătuiri imnografice specifice, cum sunt paraclisele, acatistele, stihiri, tropare etc.

Imnografia Bisericii este parte din patrimoniul ce revelează adevărul ei, a ceea ce găsiţi prin catehisme sub expresia "izvoarele dreptei credinţe", prin urmare tratează cu extremă responsabilitate textele care vor face parte din acest patrimoniu. Cei care se trezesc compunând acatiste de capul lor, anticipând cu ostentaţie integrarea liturgică a unor personalităţi-ţintă a evlaviei populare, cred că habar n-au ce fac şi la ce tip de alunecare sectară îi invită şi pe alţii.