Iar cand s-a facut ziua, sfintii care erau lesinati, de abia se mai vedeau sufland. Atunci li s-au frant fluierele picioarelor si au luat cununile muceniciei. Cat de placuta s-a cunoscut a fi moartea pentru acestia si cat de dorita sa fie imbratisata se poate vedea si din urmatoarea imprejurare. Dupa zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina varstei mai tinere si a puterii trupesti mai sufla inca, a fost lasat la o parte de tiran, socotind ca acesta poate il va indupleca sa-si schimbe gandul. Dar mama lui, care in tot timpul cat mucenicii patimisera, ramasese pe langa el, vazand acum pe fiul ei, care era mai tanar decat toti ceilalti, se temea ca nu cumva tineretea si dragostea de viata sa-i insufle in cele din urma teama si sa se arate nevrednic de ceata si de cinstea celorlalti.
De aceea aceasta sta incremenita si cu trupul si cu privirea, uitandu-se la el, in starea in care se gasea, dandu-i curaj si intinzandu-si mainile, in cele din urma si zicand: Fiul meu preadulce, mai rabda putin, ca sa ajungi cu adevarat si fiu al Tatalui Celui din ceruri. Nu te infricosa de chinuri, caci, iata, Hristos Dumnezeu iti sta tie intr-ajutor. Nu vei mai intalni mai departe nici o neplacere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai invins cu vitejia ta; dupa acestea va fi numai bucurie, desfatare, odihna si veselie, din care te vei impartasi imparatind impreuna cu Hristos si vei fi rugator pe langa Dansul, pentru mine, mama ta.
|