Citat:
În prealabil postat de culianul
Legat de subiect, imi aduc aminte de o anecdota pe care mi-a spus-o un prieten de-al meu.
Tatal i-a spus unui copil ca de fiecare data cand face o trasnaie, o sa bata un cui in usa. La fiecare trasnaie, tatal lui batea un cui in usa. La un moment dat, fiu-su s-a uitat la usa si era plina de cuie. Si si-a dat seama cat l-a suparat pe tatal lui. Si a inceput sa faca fapte bune, si la fiecare fapta buna, scotea cate un cui din usa. La un moment dat a reusit sa le scoata pe toate, si s-a dus bucuros la tatal lui si i-a zis: "uite tata, nu mai e nici un cui in usa". Dar usa a ramas plina de gauri.
Dar, pentru ca ortodoxia este paradoxala, exista multe contraexemple, din care aduc aminte doar doua: Maria Egipteanca (prostituata, si daca ii citesti viata, a fost o pramatie), si avva Moise cel dintre talhari (tipu era un fel de criminal in serie, vestit pentru crimele sale, care s-a ascuns printre calugari de autoritati (cea mai tare relatare despre el e in una din discutiile Sf Ioan Casian cu unul din parintii pustiei - e un PSB imens care merita citit si recitit))
Deci pana la urma, cred ca Dumnezeu uita, pentru ca iertarea fara uitare e ca o zi fara soare, ca o batatura fara caine. Pentru ca altfel, daca ni se da iertarea, ar fi cel putin ciudat ca la judecata sa ne spuna: ba, de iertat te-am iertat, dar nu te uit niciodata.
Asta e refrenul meu: pacatul nu e o fapta rea, este o dispozitie a sufletului. Faptele rele provin din acea dispozitie sufleteasca. Si degeaba ti se iarta faptele, daca ramai cu dispozitia rea a sufletului. Pacatul se aseamana cu ochelari de soare: cu ei pe ochi, totul e intunecat, dar in realitate e altceva.
|
Vad nume noi si ganduri asezate. De obicei ma feresc sa laud pe cineva, pentru ca as putea nedreptati pe altii la care poate n-am citit (mai cu atentie). Ma bucur cand vad astfel de postari. Dumnezeu sa puna harul Lui in toate posturile tale viitoare. La fel si pentru... N.Priceputul.
Despre Sfintii care au fost odata foarte pacatosi, cred ca - cel putin teoretic - oricare dintre noi poate experimenta inceputul acestei transformari si aici tot incerc eu sa ajung, dar mi-e greu sa ma exprim. Cand omul traieste revelatia greselilor sale, poate avea un adevarat shoc, sau o simpla mustrare de constiinta. Aceasta stare poate dura o scurta vreme, sau tot restul vietii. Adevarata revelatie apare insa in momentul in care, tu stii bine cat esti de pacatos, dar Dumnezeu te copleseste cu daruri. Si fiecare dar al Lui te indatoreaza mai mult si te smereste, iar daca la inceput o spuneai in soapta, mai tarziu iti vine ori sa te arunci cu fata la pamant de rusine, ori sa ridici capul spre cer si sa strigi: "Doamne, de ce eu, care Ti-am gresit atata? Tu stii ca nu merit atata bunatate!" Si astfel fiecare rugaciune se imbunatateste si se apropie de ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Maria Egipteanca a fost una care a trait cele mai uimitoare momente ale bunatatii lui Dumnezeu, iar in rugaciunea ei, recunostinta fata de tot ce primise si smerenia pentru ceea ce se stia ca a fost, o faceau sa leviteze.
Teoretic, toti putem primi harul lui Dumnezeu. Practic, ne obisnuim mult prea usor cu darurile pe care le primim, iar la un moment dat chiar credem ca meritam tot ce primim...