ma uit si vad ca moriane nu a mai postat de ceva timp si ma gandesc daca o fi aflat vreun raspuns... sper ca cel bun. insa, daca-mi permite cateva cuvinte voi incerca sa-i dau un exemplu: ce-ar fi daca ea s-ar chinui, un timp destul de lung, sa incropeasca un cadou pentru cineva drag. sa munceasca zile si nopti si, la sfarsit, cand vede minunea din mainile sale sa-i creasca inima ca o paine. si apoi sa daruiasca acel lucru celui mai apropiat suflet al sau. iar acesta sa-i spuna pur si simplu: e al meu? atunci am libertatea sa-l rup, sa-l pun pe foc, sa-l arunc la gunoi... ca doar e al meu de acum. mi l-ai daruit si pot face ce vreau cu el... oare cum s-ar simti... probabil ok. si tot ok e si reactia celui care primeste... daca e sa ne luam dupa libertatea vazuta prin ochii morianei. libertatea asta... cum mai ratacesc unii...
|