View Single Post
  #3902  
Vechi 28.11.2016, 15:28:11
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.926
Implicit 《 ultima parte 》

Așadar, în unire se află puterea și demnitatea, binecuvântarea și bucuria unui popor. Dezbinarea, însă, este ucigătoare și umilitoare pentru un popor, deoarece ea slăbește și degradează viața acestuia. Uniți în „cuget și simțiri” putem birui dificultățile și încercările vieții. Unirea întărește și înalță un popor. Să luăm pildă de la corifeii Marii Uniri pe care-i admirăm totdeauna pentru unitatea lor de acțiune și pentru realizările care au urmat după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Biserica, prin rugăciune, cuvânt și faptă, cultivă darul sfânt al unității și demnității naționale, deoarece adevărata libertate nu se află nici în dezbinare, nici în indiferența egoistă, ci ea se află în starea de comuniune și cooperare pentru săvârșirea binelui comun!

Întrucât darul libertății și al unității naționale, simbol al demnității poporului român, a fost obținut cu multe jertfe de vieți omenești și multe eforturi spirituale și materiale, Biserica Ortodoxă Română pomenește la fiecare Sfântă Liturghie pe „toți eroii, ostașii și luptătorii români, din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului românesc, pentru libertatea și demnitatea poporului român”. De asemenea, Biserica dorește să contribuie, împreună cu instituțiile Statului român, la păstrarea integrității României și a demnității poporului român, prețuind astfel jertfa celor ce au luptat de-a lungul istoriei pentru realizarea acestor mari idealuri și totodată să promoveze pacea și înțelegerea între popoare.

Astăzi, toți cetățenii României, toate instituțiile statului și toate cultele religioase avem datoria să păstrăm și să cultivăm darul unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești și multe eforturi spirituale și materiale, spre binele României și bucuria românilor de pretutindeni.



† DANIEL

Patriarhul României



[1] Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu „Preoți în lupta pentru făurirea României Mari (1916-1919)”, Editura Europa Nova, București, 2000, p. 184.

[2] Conf. dr. Aurel Pentelescu, Conf. dr. Gavriil Preda „Jertfa preoților mobilizați în Războiul pentru întregirea Neamului (1916–1919)”, în volumul „Eroi și Morminte”, realizat de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (coordonator: dr. Cătălin Fudulu), Editura Alpha MDN, București, 2007, p. 8.

[3] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Membru corespondent al Academiei Române, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a-III-a revăzută, editura BASILICA, București, 2013, p. 471-473.

[4] Ilie Șandru-Valentin Borda, Patriarhul Miron Cristea, Editura Petru Maior, Târgu Mureș, 1998, p. 111.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote