Citat:
În prealabil postat de CristianR
Cred că discuția face progrese, e bine că începem să definim termenii. Propun să o mutăm pe topicul care a inițiat-o, acela deschis de Demetrius.
|
Cred că e imperios necesar să definim
nașterea Fiului (care nu e propriu-zis o naștere), ca fiind
identitatea Fiului, Care este
asemenea Tatălui. Prin naștere se stabilea atunci identitatea fiecăruia:
3. Și Iisus Însuși era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli,(Lc3,3)
Dacă trecem peste acest hop se limpezesc și se descâlcesc multe alte amănunte, altfel se turează motoarele degeaba.
De aceea spune Iisus apostolilor, care au fiecare părinți(tată și mamă), ca toți să se indentifice pe ei înșiși cu Tatăl Cel din ceruri:
9. Și tată al vostru să nu numiți pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.(Mt23,9)
și astfel să elimine din cugetul lor argumentele lumești. Dacă Petru s-ar fi identificat pe sine cu Tatăl ceresc, atunci nu i-ar mai fi propus lui Iisus:
22. Și Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ți milă de Tine să nu Ți se întâmple Ție aceasta.
23. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.(Mt16,22-23)
Nu folosesc la nimic toate încercările și explicațiile nașterii înainte de veci fiindcă în veșnicie nu se petrece absolut nimic.
P.S. Și la noi (mai ales în Moldova) numele a ajuns să cuprindă linia nașterii: Adăscăliței, Aelenei, Aiordăchioaiei...