Eram in urma cu cativa ani am avut o zi grea, parca nu mergea nimic.Vin la tara si parca nu ma puteam aduna sa fac nimic.Zic, hai sa ma duc la un vecin din zona, sa mai povestesc cu el sa vad ce face.Plec catre el, si pe drum vad o batranica in fata casei ei, nu departe de prietenul meu."Buna ziua!Ce mai face-ti!" imi raspunde si imi spune cat de greu e sa fie singura ,ca singuratatea asta o doboara,ca e din alta zona si aici nu are multe rude.Si imi vorbeste asa cu o simtirre si atat de frumos, incat puteam sa nici nu mai merg la prietenul meu, caci am simtit asa un val de simtire ,de multumirre(la sfarsit mi-a multumit ca am stat cu ea de vorba) .Eu spun ca a fost empatie asta care mi-a modificat starea psihica in cateva secunde.Dar eu as zice ca nu e doar o stare de imaginatie as spune ca e mai mult de atat.
In urma cu sute de ani daca le-ai fi spus de curent, ca e o stare bine definita a materiei nu ar intelege,sau la fel cu magnetismul.
Parca ceva imaterial s-a transmis in aer, intre mine si acea batranica.Deci eu ced ca empatia e ceva mai mult decat definitia.
Dar legat de experienta mea cu Dumnezeu(enumerata mai sus)daca nu picam de acord cu cuvantul empatie, spune-i comuniune, atunci in clipele alea de rugaciune sincera in vremuri grele.
|