Just. Ar trebui să ţi-o treci la semnătură, că e singurul lucru esenţial pe care l-ai rostit despre tine.

*
Proba de muzicăî nu e cum vrea Sophia, ci aşa cum e. Eu am trecut-o cu 10, de două ori (am dat două admiteri în ani succesivi), am stat acolo în sală cu alţi candidaţi, până mi-a venit rândul. Am ascultat ce cţntau colegii, m-am amuzat împreună cu ceilalţi ori am fost încântat - după caz.
Unii sunt behăitori absoluţi - rar am auzit oameni să cânte atât de prost. Totuşi, părinţii profesori le dau şansa să reia, să cânte eventual un colind, o doină, orice... Trag de ei să îi treacă, deoarece spre desoebire de opinia ta, un student la Teologie nu e musai să fie cântăreţ bun. Doar o mică parte dintre studenţi ajung să fie preoţi. Majoritatea vor avea după absolvire diverse slujiri în Biserică, după nevoile acesteia.

*
Pe de altă parte, în teren există multe feluri de preoţi: unii oratori, alţii cântăreţi etc. Există preoţi care cântă execrabil, după cum alţii cântă excepţional. De aici putem înţelege unele lucruri, dacă voim...

*
Părintele Nicu Steinhard răgea ca un măgar. Era spaima slujbelor. Cu toate acestea din vocea lui se simţea cât iubea el pe Hristos şi îi emoţiona pe cei care îl auzeau cîntînd, pardon - răcnind. Părintele nu se sinchisea de meteahna asta a lui, el credea că muzica bisericească nu tre să fie operă... Nu mergem la biserică să auzim pe Caruso. Psaltica, de fapt, se psalmodiază încet, nu se interpretează histrionic precum marile arii de operă sau operetă.

*
În general modul în care se cântă în biserici astăzi este profund greşit. Profesorii noştri de la Teologie ne explicau pe îndelete ce înseamnă asta şi ne învăţau, pe ăia de puteam prinde şpilu, cum trebe făcut de fapt.
Esenţial însă, în muzica bisericească, este să cânţi cu inima nu cu glandul.

*
Examenul psihologic există deja de câţiva ani. Este un text sintetic, o compilaţie de câteva probe proiective şi de atitudini, precum şi câteva probe de abilităţi de relaţionare interumană.

Dar tu nu ştii nimic despre toate acestea, ca de obicei. Nu ai trăit aceste experienţe, nu ai studiat, nu ai văzut şi nici auzit. Admiterea e una, iar slujba din biserică e alta, dar pentru tine nu contează distincţiile realităţii ci doar ce proiectezi tu, din egofilia ta, asupra lumii.
Să fii sănătoasă şi să nu mai răspunzi dacă nu te pricepi!
Mai degrabă să întrebi, cu bun simţ - dacă nu cer prea mult. (Ştiu că cer prea mult)

P.S. Regret deja că mi-am pierdut vremea să îţi dau iarăşi informaţii. Nu numai că nu-ţi vor folosi dar le vei suci şi pe astea cum îţi porunceşte hachiţa şi orgoliul, ca de obicei. În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.