"Parintele era de felul sau tacut", isi aminteste taranul Ion Lupul, de 76 de ani, din Voivodeni-Fagaras. Cat timp a stat la M-rea Sambata, pe care a renovat-o din temelii il vedeam aproape in fiecare zi. Niciodata nu i-am pomenit zambind sau vorbind mai mult decat trebuie. Era aspru si cu sine, si cu ceilalati, ascunzand de privirea oamenilor si postul si rugaiunea. DA, parintele era vazator cu duhul, Cand m-am dus prima oara la dansul, a trebuit sa astept vreo doua zile pana sa-mi vina randula la spovedanie. Imi lasasem treburile neterminate acasa si stateam ca pe ghimpi. Parintele m-a observat si mi-a zis:<<Du-te sa-ti vezi de joagar si apoi intoarcete>>. In clipa aceea, am amutit. Intr-adevar, imi citise gandul-mintea mea era la joagar si nu la spovedanie. Cateva luni mai tarziu, cand deja incepuse razboiul, la usa chiliei se aduna puzderie de femei. Voiau sa intrebe despre soarta barbatilor plecati pe front si ereau atat de multe, incat parintele nu mai avea timp sa le asculte pe fiecare in parte. Se uita in multime si, aratand cu degetul, zicea:,, Tu, pune-ti o cruce dupa casa...Tu pregateste pachet, ca sotul tau e ranit, dar traieste>>. CAteva zile mai tarziu, tarziu femeile se intorceau la chilie, spunand: <<Ai avut dreptate parinte E ranit dar traieste>>. Asa era parintele. Nici nu deschidea gura, ca el iti si spunea pentru ce ai venit. Imi amintesc de un soldat care vroia binecuvantarea lui inainte de a pleca pe front. Cum l-a vazut parintele s-a schimbat la fata si i-a zis: <<Acuma vii?
REgimentul tau a plecat asta-noapte si esti dat dezertor>>. Asa a si fost. N-a mai apucat sa ajunga la unitate, ca o patrula militara la arestat."
|