View Single Post
  #661  
Vechi 14.05.2008, 22:44:54
silviu.pintilie silviu.pintilie is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 29.03.2008
Mesaje: 18
Implicit

Stabilirea datei Paștelui creștinesc


După hotărârea canonului al 7-lea apostolesc, Paștele trebuie să se serbeze în prima Duminică de după echinocțiul de primăvară. Data Paștelui este legată de două fenomene cerești: echinocțiul de primăvară (21 Martie, dată neschimbătoare) și luna pascală ( sau plină, cu dată schimbătoare). Luna pascală poate cădea mai devreme, sau mai târziu față de echinocțiul de primăvară, ceea ce determină instabilitatea datei Paștelui.

Dacă luna plină cade începând cu 21 Martie, se numește lună pascală, iar dacă cade mai înainte de 21 Martie se numește nepascală și se mai așteaptă încă 29 de zile (perioadă în care luna revine în același punct astronomic), după care apare următoarea lună plină, și de aici încolo se socotește data Paștelui.

Dacă luna plină cade pe 20 Martie se socotește a fi nepascală. Trebuie să se mai aștepte încă 29 de zile, adică până la 18 Aprilie. În aceste condiții, Paștele se va sărbători abia în prima Duminică de după 18 Aprilie. Deci 18 Aprilie + 7 zile (intervalul unei săptămâni) = 25 Aprilie, cea mai târzie dată. Dacă luna plină cade pe 21 Martie, Paștele poate cădea chiar și pe 22 Martie, aceasta fiind cea mai timpurie dată a sărbătoririi Paștelui, cea mai târzie rămânând ziua de 25 Aprilie, caz în care luna plină va fi înainte de 21 Martie.

Exemplu: Dacă la 20 Martie avem lună plină, deci ea va fi nepascală; se mai așteaptă 29 de zile până pe 18 Aprilie. Se poate întâmpla ca 18 Aprilie să fie Duminică, caz în care se va mai aștepta încă 7 zile, până Duminica viitoare, adică până pe 25 Aprilie.

Dacă de la 21,22,23...martie avem lună plină, aceasta se va numi pascală. De va fi Duminică, se așteaptă până Duminica viitoare, când se serbează Paștele. De nu va fi Duminică, se serbează în prima Duminică de după ziua, în care a apărut luna pascală.

În cadrul Sinodului Ecumenic de la Niceea s-au stabilit patru reguli privitoare la data sărbătorii Paștelui și anume:

1) Paștele trebuie sărbătorit întotdeauna după primăvăreasca isimerie (echinocțiul de primăvară) - 21 martie

2) Paștele nu se cade a se sărbători în aceeași zi cu evreii.

3) Paștele nu trebuie să se țină niciodată mai înainte de primăvăreasca isimerie (echinocțiul de primăvară), ci după cea dintâi lună plină a lui Martie, care va fi după echinocțiu.

4) Paștele să se țină în cea dintâi Duminică, care va fi după luna plină a lui Martie (Pidalion, pag. 8).

Primele două regulile le avem din canonul al 7-lea al Sfinților Apostoli, iar ultimele două din predaniile Sfinților Părinți.

Pentru inexactitatea mișcării lunii, data Paștelui nu poate fi aceeași pentru fiecare an. În anul 325 echinocțiul de primăvară a fost la 21 Martie și așa a rămas stabilit pentru totdeauna.