Cat am fost copil m-am spovedit la preotul de mir din cartierul meu,bine-nteles o spovedanie mai concisa,necerand mai mult la un copil.Apoi am mers cu mama la o manastire de calugari,pe la 14 ani si jumatate,m-a marturisit o jumatate de ora aproape,si mi-a pus o gramada de intrebari care nu le intelegeam nici macar sensul.Acest lucru a avut insa efect,pentru ca ulterior m-am apropiat mult mai mult de biserica si de cele duhovnicesti,dedicandu-mi aproape in totalitatate timpul liber rugaciunilor.Dar acest lucru,mi-a schimbat si viata,intr-un fel,caci ajunsesem,la scoala,dintr-o eleva silitoare,o eleva cu capul "in nori",in adevaratul sens al cuvantului,caci numai rai si imparatia cerurilor visam,ceaslovul era cartea mea nelipsita si de capatai,indiferent daca eram acasa sau la ore,la scoala,vecernia trebuia respectata si indeplinirea laudelor.Afost frumos...dar un frumos cu un pret social care-l resimt si astazi in viata.Bine-nteles,nu este responsabilitatea duhovnicilor,este atitudinea care a mers putin cam departe fata de ceea ce am simtit eu cand am mers pe la manastiri.Si,ce-i drept,este un sentiment profund si foarte placut,si nu-l regret,insa ca si dragostea cu cat intensitatea este prea mare la inceput,cu atat diminuarea ei este mai rapida,nu atat de rapida cat de sigura...De atunci,am avut numai duhovnici din manastiri,ieromonahi si episcopi,care intr-un fel au o mai mare capacitate sa determine crestinii spre o viata mai aproape de biserica....uneori prea aproape,caci ei nu inteleg pe deplin efectul social incompatibil cu realitatea.
In prezent sunt de-acord sa se apeleze doar la duhovnicii de mir,care au o viata sociala asemeni crestinilor,care inteleg mult mai profund trasaturile sociale,nu doar din "pareri"si carti.Viata calugareasca nu ar trebui perturbata de avalansa de crestini care vin tot mai des cu sacul de pacate sa-l descarce la duhovnicii calugari,intr-un fel,deranjandu-i de la viata lor casta si echilibrata in detasarea de societate.
|