View Single Post
  #3  
Vechi 04.01.2012, 13:42:28
catalin2 catalin2 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.12.2007
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 9.706
Implicit partea a III-a

Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mantuire, fiind in comuniune cu diavolul si cu pieirea lui. Erezia e mai degraba un pacat diavolesc decat omenesc; ea este fiica diavolului, nascocirea lui, e o nelegiuire apropiata de inchinarea la idoli. Parintii numesc adesea inchinarea la idoli nelegiuire, iar erezia – rea credinta; in inchinarea la idoli diavolul isi ia siesi partea dumnezeiasca de la oamenii orbiti, iar prin erezie el ii face pe acesti oameni orbiti partasi ai pacatului sau de capatai: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atentie "Faptele apostolilor" se va convinge usor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea ingrozitoarea lor fatarnicie, trufia nemasurata, va vedea un comportament alcatuit din minciuna neintrerupta, va vedea cat sunt de robiti celor mai diferite si josnice patimi .... Cu deosebire se remarca la ei ura neimpacata catre fiii adevaratei Biserici ....

Erezia se conjuga cu incrancenarea inimii, cu o groaznica intunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu incapatanare in sufletul molipsit de ea si cat de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! Orice erezie contine intrinsa hula impotriva Duhului Sfant: fie huleste o dogma a Duhului Sfant, fie o lucrare a Duhului Sfant, dar neaparat huleste Duhul Sfant. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfantul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul sau sange marturisirea adevaratei credinte, a pronuntat hotararea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie in urmatoarele cuvinte:

"Eutihie, pana acum iereu, arhimandrit, fiind intrutotul prins si vadit ca partas al ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, atat prin faptele lui trecute cat si prin explicatiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea incapatanata a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici macar n-a luat in seama sfaturile noastre si povetele catre primirea invataturii sanatoase. Si, de aceea, plangand si suspinand pentru pieirea lui definitiva, declaram in numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut in hulire de Dumnezeu, ca e deposedat de orice cin preotesc, de partasia cu noi si de conducerea asupra manastirii sale, dand tuturor de stire ca de acum incolo, cine va sta la sfat cu el sau il va vizita, va cadea el insusi sub afurisenie."

Aceasta hotarare e un mic exemplu al parerii obstesti a Bisericii Universale asupra ereticilor; aceasta hotarare e recunoscuta de intreaga Biserica si confirmata de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta in aceea ca el nu marturisea in Hristos, dupa intrupare, cele doua naturi, cum marturiseste Biserica, ci admitea numai o singura natura, natura dumnezeiasca. Veti spune: numai atat!... Amuzant prin ignoranta, si demn de plans prin caracter si urmari, este raspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi catre sfantul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariana. Aceasta suspusa fata sfatuia pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu porneasca dezbinarea, atat de potrivnica duhului crestinismului, pentru cateva cuvinte, zice el, caci el nu gaseste nimic vrednic de osanda in invatatura lui Arie -care difera intrucatva in stilul de formulare a cuvintelor si atata tot! Aceste diferente de formulare a cuvintelor, observa istoricul Fleury, in care chipurile nu e nimic de osandit, nu fac altceva decat ca neaga Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – nu mai mult!

Naruiesc asadar toata credinta crestina – si atata tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor masti schimbatoare tindeau catre un acelasi scop: negau Dumnezeirea Cuvantului si deformau dogma intruparii. Cele mai noi nazuiesc mai degraba sa nege lucrarile Sfantului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele in care Biserica recunostea lucrarea Sfantului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementari omenesti – si inca mai nerusinat: superstitii, ratacire!

Desigur dumneavoastra nu vedeti in erezie nici talharie nici hotie! Poate nici nu o socotiti un pacat? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat si hulit Duhul Sfant – nu mai mult! Cel care a primit si se tine de o invatatura hulitoare de Dumnezeu, cel care huleste pe Dumnezeu cu gura, acesta nu talhareste, nu fura, face chiar faptele bune ale firii cazute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu sa-i refuze mantuirea?!... Toata cauza ultimei dumneavoastra nedumeriri, ca si a tuturor celorlalte, consta in adanca necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca o asemenea necunoastere e un defect lipsit de importanta! Nu! Urmarile lui sunt nimicitoare, mai ales astazi, cand in societate umbla nenumarate carti cu titluri crestine si continut satanic. Prin ignorarea adevaratei invataturi crestine, sunteti intrutotul expus sa primiti un gand mincinos, fals, amagitor, hulitor de Dumnezeu, drept gand adevarat, sa vi-1 insusiti si, odata cu el, sa va insusiti si pieirea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mantui ! Iar nedumeririle dumneavoastra sunt tot atatea semne de intrebare asupra posibilitatilor dumneavoastra de mantuire.

Esenta nedumeririlor acestora este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mantuirea, nu va jucati! Caci altfel veti plange vesnic. Apucati-va de lectura Noului Testament si Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe (...) studiati in scrierile Sfintilor Parinti, cum trebuie inteleasa corect Scriptura, ce vietuire, ce ganduri si ce simtaminte se cuvine sa aiba un crestin. Studiati din Scripturi si din credinta vie pe Hristos si crestinismul. Mai inainte sa bata ceasul, ceasul de spaima in care va trebui sa va prezentati la judecata in fata lui Dumnezeu, agonisiti-va indreptatirea (achitarea) data de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Crestinismului.

Reply With Quote