Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Nu, fiindca traiul in stare de despartire, atunci cand traiul impreuna devine imposibil, nu este pacat.
Deci numai a indemna pe altul la pacat este pacat. Dar a indemna pe cineva la un lucru care ar putea fi prudent nu este pacat.
Sa facem o analogie. Daca eu va indemn sa mai beti un pahar cand va vad deja un pic cherchelit este un pacat, deoarece betia este pacat. Dar, daca sotia dv ar maltrata copiii dv, a va indemna la separare nu ar fi pacat, fiindca separarea sotilor nu este pacat intrinsec.
|
Nimeni nu e in totalitate rau sau in totalitate bun. Ce este intr-o familie, numai ei stiu cu adevarat si bunul Dumnezeu. Care ingaduie, sau... plateste. Nimic nu se intampla pe lumea asta fara ingaduinta Lui. Daca ni se pare ca meritam mai mult si indraznim sa ne luam dincolo de cat ni se permite, s-ar putea sa picam din lac in puț.
Aparenta ne poate influenta in fel si chip. Iar sa dai un sfat atat de delicat, numai fiindca "vrei sa faci un bine", dar un bine cu... dus-intors, ca un muritor, nu ca un Dumnezeu, mie mi se pare lipsit de intelepciune. Pana la urma, cum ne mantuim? Avem cunostinta de planul pe care il are Dumnezeu cu fiecare dintre noi? Daca ne razvratim pentru fiecare necaz, nu cumva cartim si zicem ca... "Dumnezeu nu e drept?" Cu atat mai mult cand incercam sa intervenim in cazuri precum acesta care nu mi se pare atat de grav. Aici tot Dumnezeu poate aduce linistea si pacea!