10. Ecumenismul
in slujba comunismului internationalist si a globalizarii116
PENTRU a-si mari autoritatea ecumenica, in anul 1961, cu ocazia adunarii generale de la New Delhi, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a admis intrarea in randurile sale a tuturor Bisericilor Ortodoxe din republicile sovietice si din tarile satelite, in urma acestei decizii, au patruns in cadrul acestei organizatii 75 de delegatii din tarile comuniste, iar Bisericile respective au fost primite ca membre cu drepturi depline printre conducatorii supremi ai Comitetului Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB). Cu aceasta ocazie, fostul arhiepiscop Nicodim,117 secundul patriarhului Pimen al Moscovei si-a stabilit sediul la Geneva, iar CEB a capatat tot atunci o coloratura marxista.
Prezenta reprezentantilor oficiali ai Bisericilor rasaritene in cadrul acestei organizatii interconfesionale si internationale nu s-a putut face, dupa cum este lesne de inteles, decat cu invoirea si sub controlul riguros al autoritatilor politice si de securitate ale statelor comuniste respective. Din aceasta cauza, misiunea incredintata delegatilor se rezuma la consemnele primite din partea acestor autoritati, intr-o asemenea situatie, delegatii respectivi nu au mai reprezentat nici o garantie pentru cauza dreapta a Bisericilor lor, fiind nevoiti, de voie de nevoie, sa apere in primul rand, punctele de vedere ale intereselor politice ale comunismului, fiind deci niste simple instrumente ale acestui regim. Acestei tendinte nocive, resimtite de atunci in CEB, i s-a adaugat si influenta, de aceeasi natura, exercitata de delegatii americani, reprezentanti ai unor Biserici sectante, cu manifestari politice pro-comuniste.
Ca urmare, orice relatari si plangeri care s-au adus de atunci in adunarile CEB in legatura cu persecutiile religioase din tarile aservite comunismului, suferite de credinciosii crestini, au fost contracarate de delegatii oficiali ai Bisericilor din Est.
Toate documentele care marturiseau despre violarile libertatii dreptului de cult si ale misionarismului, despre constrangerile perfide impuse Bisericilor respective, sau despre ateismul infiltrat cu de-a sila in constiintele crestinilor, nu au fost luate in seama ci, dimpotriva, au fost clasate ca nefondate.
Infiltrarile comuniste in CEB s-au resimtit si sub alte forme. Prin diferitele functiuni care in aceasta institutie au fost incredintate reprezentantilor Bisericilor din Est, sprijinitoare a comunismului, Consiliul si-a tradat misiunea si s-a invoit sa sustina diferite actiuni politice, cu totul straine de problema ecumenismului.
Pasind pe acest drum, Consiliul Ecumenic a condamnat, in 1962, actiunea unilaterala a SUA in Cuba, dar fara sa pomeneasca nimic despre construirea, de catre sovietici, pe acest teritoriu, a bazelor de lansare a rachetelor.
Totodata, reprezentantii Bisericilor din Est si-au aratat simpatia fata de acea teorie a revolutiei privind lupta dusa de insurgentii din America Latina si din Asia impotriva guvernelor lor.
Ca urmare a conferintelor de la Geneva (1966) si de la Uppsala (1968), cei 28 de membri ai Comitetului Executiv ai Consiliului - reprezentând 293 de Biserici - au votat, in unanimitate, subventionarea cu 200.000$ a celor 19 miscari de eliberare din Africa, din care 11 erau notorii comuniste, fara, totusi, sa prevada vreun mijloc de control asupra utilizarii acestor fonduri. Si dupa cum s-a aflat ulterior, o parte dintre aceste ajutoare au fost folosite pentru procurarea de arme.
Un alt ajutor, de 265.000$, a fost acordat in 1977, de catre acelasi Consiliu si in acelasi scop, pentru miscarile de eliberare din Africa Centrala. Pentru a complace Kremlinului, CEB a hotarat sa deschida si alte credite, intre care 252.000$ guvernului polonez, sub titlu de ajutor social, sau 100.000$ pentru dezertorii americani din Vietnam, refugiati in diferite tari.
Un alt caz: secretarul general al Consiliului Ecumenic a gasit de cuviinta sa respinga ca nemotivata intampinarea din 18 ianuarie 1972, prezentata de episcopul luteran norvegian Monrad Nordeval, prin care se solicita Consiliului sa acorde ajutoare Bisericilor din URSS. Acest refuz l-a determinat pe prelatul norvegian sa acuze Consiliul ca s-a alaturat persecutorilor, acordand incredere numai sefilor Bisericilor aserviti Kremlinului.
In acest sens, este graitoare si atitudinea fostului secretar general al Consiliului, dr. Eugen Blake, care il sfatuia cu insistenta pe pastorul Richard Wurmbrand (originar din Romania, unde si-a petrecut 14 ani in puscariile comuniste) sa nu mai pomeneasca nimic despre toate persecutiile pe care le-a suferit. „Predicati-L pe Hristos (...), dar nu mai vorbiti de comunism si mai cu seama, nu mai vorbiti impotriva comunismului."
Actiunile cu caracter pro comunist si masonic ale acestui Consiliu nu s-au dezis nici cu ocazia reuniunilor de la Geneva din 1977 si de la Kingston (Jamaica), din 1979, unde prin aceleasi manifestari adoptate, Hristos a fost absent si crestinatatea tradata.
Trebuie relevat faptul ca, sub aspect înselator, CEB acorda ajutoare unor Biserici, dar care in realitate pornesc din aceeasi viclenie pe care o are si Satana; iti întinde o mana de ajutor ca sa te traga mai bine la fund.
Asa s-a intamplat si cu Biserica Ortodoxa Romana, care inainte de 1989 a primit o importanta donatie in dolari, in vederea construirii Institutului Ecumenic, dar care reprezinta de fapt cuiul lui Pepelea in Biserica Ortodoxa. Donatia a fost acceptata cu toata gratitudinea de catre conducerea Bisericii noastre stramosesti. Insa, prin aservirea Bisericii noastre donatorilor eretici, in loc ca studentii nostri teologi, viitorii preoti, sa combata, intr-un spirit cat mai ortodox asemenea sectanti, sunt nevoiti sa le asculte, tacuti, toate ratacirile.
Intr-o avansata conceptie de intelegere universala, de unire si de armonie a lumii, a luat fiinta in Apus si Organizatia Mondiala a Religiilor Unite (OMRU). Aceasta este o miscare diversionista de mare amploare, care cauta sa inmanunchieze, sub o falsa dogma de credinta si sub o falsa conceptie de dragoste si fratietate, pe toti oamenii, de orice convingere religioasa, contestand ideea de revelatie la toate religiile, pentru a le discredita pe toate, in frunte cu crestinismul, de al carui nume se foloseste numai ca momeala.
O alta miscare de rasunet mondial si cu veleitati ecumenice, purtand o netagaduita pecete francmasonica, este Asociatia Unirii Crestinismului Mondial, care pretinde sa fie crestina, dar de fapt, exclude ideea de Biserica si de Hristos.
Pentru ca suntem la capitolul „relatii politice", sa amintim si de organizatia „Conferinta Bisericilor Europene", infiintata la Nyborn (Danemarca), in anul 1959. Sub masca ecumenica este de fapt o organizatie politica, de inspiratie francmasonica care: „incurajeaza cooperarea cu institutiile europene (OSCE, Consiliul Europei, Uniunea Europeana) si ONU; va continua lucrarea CEB in domeniul promovarii pacii si securitatii in Europa; va sustine activitatile de protejare a mediului inconjurator (ecologie); va acorda atentie deosebita problemelor pe care le pune azi fenomenul globalizarii si al mondializarii din punct de vedere economic si nevoia unei strategii de dreptate si asistenta sociala.”118 Si lista poate continua. Nimic insa despre Hristos si despre Biserica Sa.
Se pare ca pentru membrii acestei organizatii ecumenice mai importanta este unirea si guvernul mondial decat Biserica cea una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca.
Fenomenele negative observate de la un timp pe taramul ecumenismului demonstreaza ca un fals ecumenism confesional si adogmatic a patruns atat in sanul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, cat si in atatea alte organizatii pretins religioase.
La 14 august 1972, in cadrul celei de a 25-a sesiuni a Comitetului Central CEB, tinuta la Utrecht, in fata reprezentantilor a 50 de Biserici si confesiuni crestine, s-a sustinut, intre altele, prin expozeul teologului german Jurgen Moltmann, teza masonica a unui guvern mondial indispensabil pentru a putea face fata actualelor nevoi ale societatii, precum si necesitatea ca Biserica sa se degajeze de particularitatile ei confesionale si structurale care o impiedica de la misiunea ei.119
Misiunea Bisericii, in intelegerea Consiliului Ecumenic si a celorlalte organizatii similare, este axata, in cea mai mare parte, pe probleme de ordin social si nu pe preocupari spirituale, avand ca principale obiective combaterea saraciei si opresiunii, a alienarii rasiale si culturale si a distrugerii naturii prin industrie.120
Printr-un asemenea program, dominat de aspectul social si politic, Biserica inceteaza de a mai fi Biserica si se reduce la o institutie de binefacere pentru bunastarea, progresul si prosperitatea oamenilor de toate culorile si rasele, devenind astfel slujitoarea imparatiei pamantesti in locul celei ceresti!121
Dupa ce a urmarit si incurajat, prin toate ramificatiile ei, faramitarea crestinismului, francmasoneria cauta acum, sub pretexte ecumenice, sa regrupeze toate confesiunile crestine intr-o credinta lipsita de har si avand ca aspiratie numai scopuri sociale.
Prin astfel de tendinte, care au luat aspecte bine conturate si foarte transparente, s-a apropiat vremea cand se va introna in toata lumea o guvernare mondiala iudaica, provocand marea apostazie a crestinilor, proorocita de Hristos, cu o infricosata prigonire de moarte impotriva celor care nu se vor inchina Antihristului, adica Satanei.
116. Informatiile sunt preluate in cea mai mare parte din lucrarea lui Mihai Urzica, Biserica si viermii cei neadormiti, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1998, p. 238-246.
117. Informatiile date publicitatii dupa 1990 arata ca arhiepiscopul Nicodim, din 1964 mitropolit, era agent KGB. In 1969, Nicodim avea misiunea de a se asigura ca in mesajele trimise de Comitetul Central al CEB catre Bisericile membre nu se mentiona nimic cu privire la invazia din Cehoslovacia sau la persecutiile religioase din URSS. Delegatia Bisericii Ruse cuprinde cel putin sase agenti KGB. Pentru detalii, vezi la Miruna Munteanu si Vladimir Alexa, Dosare ultrasecrete, vol. II, Ed. Omega, Bucuresti, 2000, p. 77-86; 149-153.
118. Revista „Candela Moldovei", nr. 1/1998, p. 3. Vezi si articolul Bisericile si valorile euro-atlantice in revista „Candela Moldovei", nr. 6-7/2002, p. 8-9.
119. Jurgen Moltmann, Comunitate fraterna intr-o lume divizata, SOEPI, 17 august 1972, p. 9-10.
120. Revista „Candela Moldovei", nr. 1/1998, p. 3, in articolul Lucrarile Comitetului Central al Conferintei Bisericilor Europene. Marturie ne stau documentele primei conferinte despre diversitate culturala si religioasa, tinuta la Melbourne, iulie 1997. Informatiile au fost preluate de la adresa web:
http://www.cth.com.au/corp/despatch si
http://www.closer.brisnet.org.au/despatch/wcrp/report1 .htm
121. Recomandam pentru aprofundarea acestei teme lucrarea Dr. Antonie Plamadeala, Biserica slujitoare, ed. cit., p. 183-210. „Rapoartele nu se impun printr-o deosebita fundamentare teologica. Ici si colo in cuprinsul lor, se face si cate o consideratie de ordin teologic, dar e vorba mai mult de afirmatii cu caracter general, nu de o argumentare biblica si teologica sistematica; consideratiile de acest fel fiind urmate de obicei de propozitii care incep cu: «in aceasta situatie, Biserica trebuie sa... etc. etc.»" (p. 195)
11. Introducere în teologia istoriei
DESPRE viata bisericeasca si a societatii, in general, s-au scris mii de carti in care evenimentele si faptele umane sunt selectate, grupate si interpretate dintr-un anumit punct de vedere.122
Suntem, cred, cu totii de acord ca selectarea si gruparea evenimentelor si faptelor umane fara interpretare nu are valoare. De ce? Pentru ca nu ne-ar ajuta la intelegerea istoriei.
Nu intentionam sa insiram evenimente si fapte ci vom cauta sa intelegem cursul vietii umane, cursul vietii crestine si al Bisericii in lume. Vom incerca sa intelegem legatura dintre evenimentele si faptele consemnate de istoriografie.
In general, interpretarea care se da faptelor si evenimentelor in lucrarile de istorie este partiala si rupta de legatura omului cu divinul.
Vom incerca o interpretare a faptelor din perspectiva teologica, crestina, intrucat o istorie care face abstractie de legatura omului cu Dumnezeu si de lupta Bisericii cu dusmanii ei, nu poate fi decat partiala si denaturata.
Inainte de a incerca sa memoram multime de date, fapte si evenimente, este bine sa invatam cum sa le intelegem in contextul vietii crestine si al Bisericii. Pe de o parte vedem mana omului in istorie, iar pe de alta parte trebuie sa vedem mana lui Dumnezeu.
Este adevarat ca omul face istoria, insa nu trebuie sa uitam ca el este sub doua influente nevazute: a lui Dumnezeu, Creatorul lumii si a diavolului, uzurpatorul ordinii din lume si dusmanul omului.
Fara o perspectiva teologica, istoria este fara noima, fara sens, fara directie, fara finalitate. O astfel de perceptie si conceptie il face pe om sa creada ca nu are sa dea socoteala nimanui pentru faptele sale; il face sa creada ca poate sa-si determine viitorul fara responsabilitatea judecatii.
Pentru noi crestinii, cursul vietii umane este hotarat de Dumnezeu, facand parte din planul lui Dumnezeu de mantuire a lumii si de indumnezeire a omului.
Datoria omului este sa descopere si sa respecte acest plan spre binele lui. Planul lui Dumnezeu cu lumea este cuprins in Sf. Scriptura, in lipsa acestei viziuni, omul ori cade în deznadejde, ori crede ca se poate mantui singur, fara de Dumnezeu.
Care este adevarul?
Analizand cu atentie faptele si evenimentele, vom vedea ca dupa caderea in pacat a primilor oameni, omenirea a intrat sub stapanirea Sarpelui, a lui Satan. Prin pacat, adica prin departarea de Dumnezeu, diavolul a castigat putere asupra oamenilor.
Istoria omenirii este lupta dintre bine (Dumnezeu) si rau (Satan). Fara luminarea revelatiei divine omul a cazut in dualism, considerand pe Dumnezeu si pe Satan drept doi zei care se lupta pentru putere. In unele situatii, omul a ajuns pana la pierderea ideii de personalitate. Astfel, pentru multi pagani binele si raul deveneau doua principii impersonale, doua energii.
Istoria poporului evreu este istoria purtarii de grija a lui Dumnezeu, fata de lumea pe care a creat-o. Istoria popoarelor pagane este istoria stapanirii lui Satan asupra omenirii ratacite, amagite si departate de Dumnezeu.
Prin jertfa Fiului lui Dumnezeu intrupat omul este rascumparat si restaurat si scos de sub stapanirea diavolului. Diavolul, Satan, s-a vazut izgonit din oameni in locuri pustii.
Izgonit prin harul lui Dumnezeu din viata crestinilor, Satan se lupta in ascuns pentru amagirea si inrobirea omenirii. Istoria ultimilor 2000 de ani este istoria luptei duse de diavol impotriva Bisericii lui Hristos, adica asupra crestinilor, care formeaza trupul tainic al lui Hristos.
Diavolul nu a renuntat la planul sau de inrobire al oamenilor si de indepartare a lor de Dumnezeu. Desi odata cu extinderea Bisericii, puterea si influenta diavolului a scazut, ea nu a incetat niciodata de a lucra impotriva Bisericii.123
Ce dovezi aducem in acest sens?
Satan s-a ridicat impotriva crestinilor prin persecutiile imparatilor si stapanitorilor pagani, prin gnosticismul sincretist, prin erezii si schisme, inovatii si abateri de la dreapta credinta, prin ocultism si neognosticism.
Slujitorii diavolului nu au disparut niciodata. Ei au fost cei care au dus mai departe, in ascuns, veac dupa veac, credintele si practicile pagane si cultul inchinat lui Lucifer. Acestia sunt vrajitorii, vracii, magicienii, ocultistii, spiritistii, iar mai nou teosofii, ghicitorii, radiestezistii, mediumii si altii asemenea acestora.
Izgoniti si marginalizati din societatea increstinata, ei s-au retras in ordine si organizatii secrete. Caracterul secret se impunea pentru a nu atrage asupra lor persecutiile.124
Istoriografia consemneaza existenta unor asemenea ordine si organizatii oculte ce desfasurau activitati secrete si subversive, indreptate impotriva Bisericii si a stapanirii crestine.
Din aceasta cauza se naste dorinta acestora de a-si uni eforturile in lupta lor impotriva crestinilor si a stapanirii crestine, prin declansarea unei renovatio, a unei noi ordini mondiale, alta decat crestina.
Istoriile consemneaza faptele si evenimentele, dar pastreaza tacerea asupra acestei lupte duse in secret impotriva crestinilor. Satan se lupta cu toti oamenii, dar mai cu seama cu crestinii. De ce? Pentru ca numai prin Biserica vine mantuirea.
Cine este diavolul? Este cel ce dezbina, cel cu doua vointe, cel cu multe fete, cel care sadeste zazanie si pareri diferite pentru a-i imparti si dezbina pe crestini in grupuri si partide. El este dezbinatorul.125
Dupa schisma de la 1054, Biserica slabeste, iar slujitorii Satanei se intaresc si se organizeaza pentru o actiune comuna indreptata impotriva turmei lui Hristos, asupra societatii crestine.126 Pe masura ce aceste organizatii se intaresc ele incep sa contrafaca istoria si sa nege constant orice incercare de deconspirare a luptei lor impotriva crestinilor.
Una dintre cele mai cunoscute organizatii oculte este francmasoneria. Aceasta organizatie aduna la un loc pe toti cei care accepta sa lucreze pentru atingerea idealurilor francmasonice: guvernul mondial si instaurarea domniei lui Antihrist. Nu toti stiu ca francmasoneria este in slujba lui Satan. Masonii de grad inalt stiu asta.127
122. Un studiu interesant care merita citit, despre istorie si istoricitate, vezi la Lucian Boia, Jocul cu trecutul. Istoria intre adevar si fictiune, Ed. Humanitas, 1998.
123. II Tesaloniceni 2. 7-12.
124. Serge Hutin, Alchimia, Editura de Vest, Timisoara, 1992, p. 118.
125. „Diavolul este antimodelul prin excelenta, esenta sa fiind tocmai deghizarea, uzurparea aparentelor, fortarea nerusinata sau subtila a nuantelor - pe scurt, arta de a face formele sa minta." (Denis de Rougemont, Partea diavolului, Ed. Anastasia. 1994, p. 7). „Diavolul este Acuzatorul care vrea sa ne faca sa ne indoim de iertarea noastra." (Ibidem, p. 32.)
126. Rosicrucienii si mai tarziu francmasonii sunt un exemplu in acest sens.
127. Ralph Epperson, Noua ordine mondiala, Ed. Alina, 1997, p. 130-153.
12. Influenta ocultismului asupra gândirii crestine
ISTORIOGRAFIA ne arata ca incepand de prin sec. al XII-lea, ocultismul a inceput sa perverteasca gandirea crestinilor. Aceasta pervertire a dus incet incet la slabirea vederii duhovnicesti si la accentuarea crizei spirituale.128
Gandirea gnostica si practicile oculte au dus la scindari, grupari, schisme si erezii, in cadrul Bisericii latine din occident. Aceste modificari au produs la randul lor transformari politice si de organizare sociala.
Prin ocultism si magie, Diavolul a sfaramat unitatea de credinta si unitatea comunitatilor crestine.
Biserica, comunitatea credinciosilor, avea sa fie scindata de secte, iar stapanirea crestina, care sprijinea viata crestina, avea si ea sa fie impartita in formatiuni mai mici si mai usor de controlat de catre membrii organizatiilor oculte.
In anul 1789, francmasoneria impune un nou concept, acela de stat laic.129 Ce ne invata, insa, trecutul? Poate exista stat laic? Nu. Statul laic este statul care se vrea fara Dumnezeul crestin, dar el nu este laic, adica fara religie. Religia lui este ecumenismul. Iar pentru cei initiati religia statului laic este religia stapanilor si initiatorilor lui: satanismul.130
Pare greu de crezut asa ceva. In ajutor ne vine tot istoriografia cu fapte si evenimente concrete. Avem insa nevoie de putere de selectie si grupare a faptelor din noianul de fapte si evenimente nesemnificative. Cauzele sunt bine ascunse.
Totdeauna stapanii au impus supusilor propria lor religie. Paganii au impus paganismul, iar crestinii au impus crestinismul. Acum, francmasonii, creatori ai statelor moderne si a viitoarei uniuni, a guvernului mondial, vor impune supusilor religia lor satanista, cultul paladin, adorarea lui Lucifer.
Despre fapte si evenimente gasim multe insemnari si referinte. La fel, nu ducem lipsa de interpretari, insa acestea servesc totdeauna interesele celor puternici. De aceea, odata cu schimbarea stapanirii se schimba si interpretarea evenimentelor si faptelor. Mai observam ca unele fapte si evenimente sunt trecute cu vederea, iar altele scoase la lumina, dupa cum dicteaza interesele. Si daca stapanirea se schimba din nou, atunci se schimba si interpretarea. Apar si contestari sau acuze de mistificare pentru faptele si evenimentele care deranjeaza. Un exemplu bun este cel al Protocoalelor inteleptilor Sionului131 denigrate si dezaprobate constant pentru ca deconspira planurile ascunse ale ocultei internationale.
Iata motivul pentru care cercetatorul crestin, ca sa poata cunoaste adevarul, are nevoie de studii comparate, intense, analizand surse diverse, noi si vechi, in asa fel incat sa poata aduna informatii despre cat mai multe fapte si evenimente petrecute. Are nevoie sa ajunga ca sa deosebeasca faptele reale de cele închipuite. Fara studiu comparat nici un cercetator nu va ajunge la initierea in adevaratul studiu al istoriei.132
Acesta este motivul pentru care nu vom gasi in nici o lucrare oficiala rostite aceste adevaruri, indiferent de epoca pe care am alege-o pentru studiu. Asadar, nu trebuie sa surprinda pe nimeni interpretarea noastra, nici sa caute s-o gaseasca in manuale sau lucrari oficiale, pentru ca nu va gasi asa ceva. Acolo se gasesc fapte si evenimente insirate si amestecate, interpretate trunchiat si interesat.
Lucrarea noastra se adreseaza cititorilor crestini care doresc sa patrunda tainele istoriei si sa invete cum sa inteleaga evenimentele si vremurile in care traieste.
Miscarea ecumenica nu face exceptie. Ea a fost initiata atunci cand a fost nevoie de ea pentru relativizarea invataturilor dogmatice si inlocuirea lor cu o doctrina sincretista, ca faza intermediara catre noua religie a stapanilor, adorarea lui Lucifer.
128. Serge Hutin, Alchimia, ed. cit., p. 118-119.
129. „Statul este o notiune pur occidentala care pana in sec. XX s-a aplicat numai la 3% din teritoriul planetei." (Robert D. Kaplan, Anarhia care va veni, Ed. Antet, p. 30.)
130. Ralph Epperson, op. cit., p. 171-179; 68-80; Bruno Wurtz, NewAge, Ed. de Vest, Timisoara, 1992, p. 96.
131. Protocoalelor inteleptilor Sionului, Orastie, 1923: Texte care au zguduit lumea, Ed. Moldova, Iasi, 1995.
132. Indrumari metodologice privind culegerea, coroborarea, prelucrarea, analiza si sinteza informatiilor la Mireille Radoi, Serviciile de informatii si decizia politica, Ed. Triton. Bucuresti, 2003, (176 pagini).