[cezar_ioan]

Şi iată, vine vara, cu soare şi cu ploi, iar forumul îşi relansează tenta ortodoxistă împănată cu atei mascaţi. De ce spun asta?

1. Ortodoxul nu vede un duşman în catolici, protestanţi etc., ci un partener de dialog. Iar dacă dialogul merge prost, şi drept e că merge deseori, aceasta ar trebui să dea de gândit ortodoxului, în primul rând. Dar nu-i dă, că ortodoxistul ştie de la început de unde vine necazul: de la ceilalţi, niciodată de la noi.

2. Unul a plecat că se săturase să fie luat mereu peste picior ca ecumenist şi iubirist (după mintea ortodoxistului de serviciu). Altul pentru că i se taxa fiecare abatere, fie ea şi din iuţeală, în timp ce ortodocşi cu ghilimele deformau vădit, sub scutul unei semnături false, însăşi învăţătura ortodoxă. Altul care încerca să pună dreapta învăţătură în topicuri, sătul de linguşeli şi înţepături aberante, a tras discret pe dreapta.

3. Sunt pagini întregi cu aberaţii şi cu inovaţii stupide care aparţin unor semnatari aşazis ortodocşi. Şi aceşti oameni, care o comit de ani de zile fără ruşine, susţin ba voalat ba direct adulterul, avortul, eutanasierea, drepturile homosexualilor, feminismul, uciderea reflecţiei personale, retezarea imaginaţiei şi a cugetării (aşa au priceput ei textele Părinţilor despre imaginaţie şi gândire), belirea ţării şi a neamului. Adică exact invers decât a făcut Mihnea.

4. În loc să se ceară argumente şi să se arate contraargumentele, critica ortodoxistă bagă pumnu-n gură legîndu-se ba de apartenenţa confesională a interlocutorului, ba de mărturisirea lui, ba de semnătură, ba de nume. O agresivitate primară.

Mihnea Dragomir, care nu s-a sfiit să prezinte şi să laude confesiunea de care aparţine, fiind de multe ori acuzat de prozelitism, a fost un model pentru mine în câteva privinţe:
a) o gândire limpede şi bine organizată, un spirit informat, uneori la detaliu de fineţe;
b) un om liber de compromisurile cu mediocritatea şi prejudecata; un adversar consecvent al băbismelor şi misticismelor;
c) un spirit ludic, lucru rar în lumea tolomacă şi crispată în care trăim;
d) un doctor care şi-a expus cunoştinţele în dar, fără să facă valuri pentru serviciul gratuit;
e) un excelent condeier, capabil să dea lecţii despre scrisul limpede şi curgător, plin de viaţă, sugestiv şi pe alocuri fermecător;
f) un bun creştin, care a ajutat pe unii aflaţi la necaz, fără să pretindă nimic în schimb, nimic necuviincios sau mercantil;
g) în fine, un bun cunoscător al Scripturii şi al Bisericii, mai bun ca majoritatea celor care au scris pe aici.

Sunt multe calităţile evidente ale acestui om. Că uneori pare lăudăros şi încrezut, treacă-meargă. O iau ca opţiune de stil literar, pur şi simplu. Apoi să ne reamintim că în afară de cei curăţiţi întru totul, mai tot omul bogat are oareşce mândrie care-l urmează ca umbra. Şi cred că Mihnea este conştient de asta şi lucrează, în felul lui, să-şi sporească nobleţea. Harul Domnului fie cu el!

Urât îmi e de săracii care se laudă cu sărăcia lor, de parcă-ar fi virtute, iar nu beteşug. Iar Mihnea, pentru câtă sclipire a lăsat pe forum, merita măcar o vorbă de compasiune, de înţelegere omenească măcar. A primit ironie şi reproş. Răzbunări personale de la pravoslavnici.

Nu comentez banarea lui Mihai, a dorit-o cumva, se pare. Semnătura aceea a fost o mare gafă, impardonabilă, cred eu. M-am alăturat lui Dragoş, deunăzi, iar Mihai a schimbat semnătura. Dar găsesc că atitudinea lui Mihnea, catolicul şi semenul nostru, e justificată. Ca om vorbesc, dacă mi se permite această îndrăzneală în aerul ortodoxist şi făuritor de acatiste al acestui forum.