[Mihnea Dragomir]

Predica de azi a fost centrata pe pericopa evanghelica, anume aceea a Schimbarii la Fata. Parintele a inceput prin a arata la ce anume a servit Schimbarea la Fata. Acest eveniment minunat s-a petrecut dupa ce Isus, care vindecase deja numerosi bolnavi, le spune ucenicilor sai ca urmeaza sa sufere. Ca mai marii epocii, preotii, doctorii legii il vor uri, il vor chinui si il vor da mortii. Apostolii aud, dar nu inteleg. Isi pun intrebari, le este teama, au dubii. Sa fie acest om Dumnezeu ? In acest context are loc Metamorfoza lui Isus: el le aduce dovada eclatanta a dumnezeirii Sale si, odata cu ea, o mare consolare.
Si la acest lucru ne serveste si noua. Cand vreun evreu, vreun martor al lui Iehova sau vreun musulman ne vor mai intreba ce dovezi biblice avem in sprijinul propozitiei fundamentale a crestinismului: "Isus este Dumnezeu", sa luam Biblia si sa o deschidem la episodul Schimbarii la Fata.

Numai ca exista ceva ce Apostolii continua sa nu inteleaga. Este eroarea lui Petru, care crede ca aceasta consolare adusa de Domnul este permanenta. El, constatand ca "bine ne este noua aici" si cerand Domnului sa puna trei corturi, confunda calatoria cu destinatia ei. El crede ca este posibil ca, in desertul vietii acesteia, sa avem consolari permanente. Nu, nu este posibil, iar Sf Ioan Gura de Aur dezvolta aceasta (intr-o lucrare din care parintele a citat pe larg, dar nu i-a mentionat titlul). Ca si Apostolilor, Dumnezeu ne aduce si noua, aflati in pelerinaj pe acest pamant, multe consolari spirituale, dar Schimbarea la Fata fara sfarsit nu este posibila decat la capatul pelerinajului, in adevarata noastra patrie.