Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu
Tare mult as vrea ca acest topic sa fie printre preferatele fiecaruia dintre noi, dar nu ca prilej de lauda, ci ca indreptare personala si abordarea unei alte perspective in viata noastra atat de grabita si plina de patimi...
Ma intreb daca as putea gasi un exemplu folositor, fara a scoate prea mult in evidenta "fapta mea cea buna"... Ma tem insa ca e destul de greu, daca "frumusetea" apare "prin ochii tai". Atat timp cat tu nu mai esti cuprins de propriile griji si orgolii, si ai puterea sa "observi" astfel de lucruri, nu poti sa nu te implici fiindca frumusetea aceasta este atat de contagioasa incat te cuprinde si vrei neaparat "sa faci parte din ea".
"Oameni frumosi" sunt peste tot, in ciuda aparentelor. Pentru unii, noi insine reprezentam "o farama" de frumusete. Cand cei ce te cunosc, iti cauta privirea, si-ti ofera un zambet si un salut, cand un drum pe care in mod normal il faci in 10 minute se prelungeste la ore, fiindca nu te induri sa nu oferi celui care vrea sa te intrebe ce mai faci, sau sa-ti povesteasca "de-ale lui", mai bune si mai putin bune - biete oranduieli lumesti pentru descatusarea sufletului sau poate umplerea anumitor goluri, nu poti sa nu dai slava lui Dumnezeu, fiindca te scuteste de ura si rautati si-ti ofera dragostea si bucuria celor din jur.
Nu stiu cum sa spun... Eu vad frumusete peste tot: un copil, un preot, un batran sau batrana, o domnisoara visatoare pe strada, un tanar inteligent si bine-crescut, un profesor care a "luminat" multe generatii de elevi, deveniti acum bine integrati in societate, si care ii poarta tot respectul din lume si cate, cate oare astfel de exemple nu avem fiecare dintre noi? Eu cred ca aceasta "frumusete" o detine fiecare si se numeste "indumnezeire". Atat timp cat esti "curat" si vrei cu toata fiinta ta sa oferi celorlalti mai mult decat primesti, este exact ce vrea Dumnezeu de la noi. Cat despre batranii din drumurile noastre, niciodata nu ne apar intamplator. De cele mai multe ori sunt pusi acolo pentru a ne aminti ca maine vom fi ca ei... Sau sa ne amintim ca avem un parinte, o bunicuta, o ruda sau o vecina, carora le dam mai putina atentie decat ar trebui... Sau... cum zicea cineva... e "sansa" pe care ne-o da Dumnezeu: intalnirea cu Mantuitorul Hristos!...
|
Da, da, da, multumesc, Mosh-Neagule!
Asta vreau si eu, de fapt, sa vedem lumea prin alti ochi, sa il descoperim pe aproapele nostru. Mergand pe strada cu maineil in buzunare, afundati in ganduri si in problemele cotidiene, ratam intalnirea cu aproapele si cu Domnul. Daca in loc sa ne bucuram de oameni si sa le daruim o privire, un zambet, putin timp, ne uitam urat la ei si zicem:
ce-o mai fi vrand si asta? nu vede ca am destule pe cap? nu facem nimic si atunci credem ca lumea e urata si ca oamenii sunt rai. Egocentrismul naste mizantropie.
