Si, cand si-a ridicat mainile sale cu semnul crucii in rugaciune, indata a pierit diavolul. Atunci fericita a cunoscut ca era diavolul si a zis: "Putin de nu m-ai inselat pe mine, diavole". Si se caia ca s-a dat la vorba cu diavolul. Si din acea vreme se pazea mai cu tarie de mestesugirile dracesti. Cu toate acestea n-a incetat diavolul a se intari asupra ei, pentru ca a adunat multime de diavoli care, inchipuindu-se in felurite fiare, au navalit asupra ei graind omeneste: "Sa mancam pe desfranata aceasta". Iar ea, insemnandu-se cu sfanta cruce, zicea: "Inconjurand m-au inconjurat si in numele Domnului i-am biruit pe ei". Si indata piereau. Dupa aceea diavolul, vrand sa o insele cu iubirea de argint, i-a aratat ei multime de aur si niste oameni adunandu-l, dar si acela tot din semnul crucii s-a stins. S-a facut apoi boier, si mergand inainte multi calareti treceau pe langa coliba ei si strigau: "Trece boierul, trece boierul!" Apoi zisera calaretii catre Teodora: "Inchina-te boierului !" Iar ea a raspuns: "Eu, unuia Dumnezeu ma inchin". Iar ei, tragand-o din coliba sa, o duceau cu sila la incepatorul intunericului, Dumnezeu dandu-le voie asa a se atinge de sfanta, ca sa fie ca aurul curatit in foc; o sileau ca sa se inchine boierului, iar ea n-a voit, zicand: "Eu Domnului Dumnezeului meu ma inchin si Aceluia unuia slujesc". Deci o batura pe ea vrajmasii fara de mila si, lasand-o vie, s-au dus. Iar pastorii venind la Teodora, o aflara zacand ca moarta si socotind ca a murit, o luara de o dusera si o pusera in coliba ei si au venit in manastire zicand: "Calugarul vostru, Teodor, a murit. Luati deci trupul lui si-l ingropati".

Apoi a mers egumenul cu fratii in coliba ei si cunoscand ca sufletul ei este intr-insa a zis: "Luati-l, ca este viu!" Si s-a intors la manastire. Iar in miezul noptii venindu-si in fire Teodora, a inceput a plange si a se bate in pieptul sau zicand: "Vai mie, pacatoasei! Amar mie, celei fara de ajutor! O, cum ma pedepseste pe mine Dumnezeu pentru pacatele mele!" Si ridicandu-si mainile spre cer, cu glas mare a strigat: "Dumnezeule milostiv! Izbaveste-ma pe mine din mainile diavolului si uita pacatele mele".

Iar pastorii cei ce ramaneau aproape acolo, auzind pe fericita rugandu-se, s-au mirat ca a inviat, pentru ca o socoteau pe ea moarta si dusa la Dumnezeu.

Dupa aceasta, a poruncit egumenul ca sa ia de la dansa copilul in manastire. De acest lucru s-a bucurat fericita ca a scapat de osteneala si de grija cea pentru hranirea pruncului. Si umbla prin pustie ratacindu-se. Si se innegrise trupul ei de zaduf si de frig si ochii ei se intunecasera si petrecea cu fiarele care i se supuneau ca oile si erau blande. Inca o data a incercat diavolul a o ispiti; vazand-o pe ea foarte flamanda, i s-a aratat in chip de ostas ducand intr-un vas niste bucate bune si i-a zis: "Boierul cel ce te-a batut, acum se caieste si ti-a trimis tie mancarea aceasta rugandu-se sa-l ierti si sa primesti acesta de la dansul". Iar ea, cunoscand inselaciunea cea diavoleasca, s-a insemnat pe sine cu sfanta cruce si a zis: "Dumnezeu sa te surpe si sa-ti strice mestesugul vrajmasule, pentru ca nu ma vei putea insela pe mine, ajutandu-mi Dumnezeu". Si din acea vreme a incetat diavolul a o mai ispiti.

Deci, savarsindu-se sapte ani dintr-o viata aspra ca aceasta, s-au umilit calugarii si au mers la egumenul zicand: "Miluieste, parinte, pe fratele Teodor ca iata, si-a savarsit pocainta pentru pacatul sau. Iarta-l si-l primeste in manastire". Iar egumenul a raspuns: "Cu adevarat, fratilor, intr-aceasta noapte mi-a vestit mie Dumnezeu; iertat este pacatul fratelui Teodor. Deci, duceti-va, cautati-l si sa-l aduceti aici.

Afland-o pe ea ratacindu-se in pustie, o adusera in manastire, si i-a zis ei egumenul: "Frate Teodore, ti-a iertat Dumnezeu pacatul pe care l-ai facut. Deci sa petreci cu noi in manastire si sa te nevoiesti, nemaiiesind de-acum nicaieri din manastire, ca sa nu te arunce iarasi pe tine diavolul in ispita. Sa-l inveti si pe fiul tau sa fie ravnitor al nevointelor tale." Si i-a dat ei chilie, nemaiindatorand-o la vreo slujba manastireasca, ca sa se roage lui Dumnezeu in pace, si sa se odihneasca dupa atatea osteneli. Si a petrecut in chilia aceea doi ani impreuna cu acel presupus fiu al sau, Teodor, invatandu-l carte si frica lui Dumnezeu, smerenie si ascultare si alte calugaresti fapte bune.

Intr-un an a fost seceta mare si s-au uscat in manastire puturile, chiar si iezerele au secat caci era lipsa mare de apa. Atunci a zis egumenul unor frati duhovnicesti: "Nimeni altul nu va indupleca pe Dumnezeu sa ne dea noua apa, fara numai Avva Teodor, pentru ca de mare dar dumnezeiesc este plin." Si, chemand la sine pe fericita, i-a zis egumenul: "Parinte Teodore! Sa iei vasul si sa ne scoti noua apa din put". Si era uscat putul, neavand nici o picatura de apa. Iar ea a zis: "Binecuvinteaza parinte!" Si a plecat la put in care, slobozind vasul, l-a scos plin de apa curata si l-a dus la egumen, care sedea cu fratii. Toti s-au minunat vazand acest lucru. Apoi mersera la putul in care demult secase apa si privind, l-au vazut plin de apa si au slavit pe Dumnezeu. Si a fost apa aceea din destul la toata trebuinta manastireasca, pana ce s-a pogorat ploaia si a umplut de apa toate cisternele cele uscate. Iar fericita, smerita fiind cu duhul, zicea catre frati: "Nu pentru mine s-a facut aceasta, ci pentru parintele, egumenul nostru care cu credinta pe care o are catre Dumnezeu, m-a trimis cu neindoire. Iar eu mi-am facut slujba mea, nadajduindu-ma spre rugaciunile parintelui nostru".

Si petrecea Teodora in chilia sa rugandu-se lui Dumnezeu si invatandu-l pe cel din nevinovatii fiu al sau.

Intr-o seara, luandu-si pruncul inaintea tuturor, s-a inchis cu dansul in chilie si a inceput a-l invata pe el. Iar egumenul, indemnat de duh, pornindu-se, a trimis pe unii frati sa asculte incetisor langa chilie ce vorbeste Teodor cu pruncul sau. Iar ea, luandu-si pruncul in brate si cuprinzandu-l, il saruta pe el zicandu-i: "Fiul meu iubit, vremea mea a sosit, sfarsitul meu s-a apropiat si de acum ma voi duce de la tine. Tu sa nu plangi pentru mine, si sa nu-ti zici: sarman sunt!, pentru ca ai tata pe Dumnezeu, Cel ce te acopera pe tine cu duhul Sau, pe care si eu, de voi afla indraznire inaintea Lui, Il voi ruga pentru tine! Deci, sa asculti cuvintele mele cele de la sfarsit si sa le scrii in inima ta. Sa iubesti pe Dumnezeu mai mult decat toata zidirea si mai mult decat pe tine insuti. De El cu toata inima sa te lipesti si sa nu incetezi, laudandu-l pe El si rugandu-L cu gura si cu inima, cu limba si cu mintea. Pravila cea soborniceasca niciodata sa nu o lasi si cu ceilalti frati sa intri in biserica la intaiul ceas, la al treilea, al saselea, la al noualea si la Vecernie, la rugaciunea miezului noptii si la Utrenie. Si toate rugaciunile tale sa le faci cu zdrobire de inima, cu lacrimi si cu suspine. Sa plangi inaintea lui Dumnezeu in toate zilele, ca sa te invrednicesti de vesnica mangaiere. Ascultator sa fii egumenului si fratilor, sa te lepezi de voia ta, sa pazesti nerautatea de-acum si pana la sfarsitul vietii tale. Sa-ti inchizi gura cu tacere. Fereste-te ca sa nu osandesti pe cineva, nici sa razi de pacat strain ci, vazand pe cel gresit, roaga-te pentru dansul lui Dumnezeu, Celui singur fara de pacat, ca sa-l indeparteze pe el si pe tine de caderile in pacate si de ispitirile vrajmasului sa te izbaveasca. Sa nu graiesti nici o desertaciune, spurcaciune sau hula; sa nu iasa din gura ta vreun cuvant ca acela de care ai avea tu sa dai raspuns in ziua judecatii. Sa fii bland si smerit cu inima, pe toti sa-i socotesti drept parinti si de bine facatori, iar pe tine sa te pretuiesti ca fiind sub picioarele tuturor.