[Mihailc]

Abia zilele acestea mi-a căzut în mână albumul ,,Brâncuşi – sculptor creştin ortodox”, semnat de Patriarhul Daniel. Cu toate că altădată, prin anii 90, a deschis cu aplomb metropolitan marea expoziţie ,, Filocalia”, mi-a fost greu să mi-l imaginez acum, ca Patriarh, glosând riscat şi înalt asupra persoanei şi artei marelui sculptor. Fiindcă, fie şi ubicuu recunoscută, valoarea artei lui Brâncuşi n-are încă stabilitatea plinită, aşa cum o au, bunăoară, Michelangelo, Donatello sau Bernini... În plus, dacă mulţi o consideră efigia modernităţii, destui o ţin încă de ,,modernistă” ! În aceste circumstanţe controversate ale culturii recente şi într-un moment de efectivă prăbuşire a sistemului de valori al României, şi nu numai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ,,bate cu pumnul în masă” şi trimite lumii româneşti şi, implicit, lumii actuale, un text incitant, simbolic, cu un puternic impact istoric, care cheamă grabnic la reaşezarea valorilor spirituale fundamentale. Mă miră faptul că acest gest capital al Patriarhului n-a fost imediat sesizat de opinia publică, comentat de elita intelectualităţii şi răspândit mediatic. Nu l-ar fi făcut Patriarhul, dacă n-ar fi fost convins, pe de o parte, că riscăm ca răul înteţit să ne arunce, şi pe noi şi pe alţii, în neantul indiferent al istoriei şi, pe de altă parte, pentru a atrage atenţia, că principala cauză a acestui rău endemic este criza axiologică de peste tot, iar la noi, răsturnarea fără precedent a valorilor, similară unei catastrofe etrusce ! Când eşti Patriarh, orice ai scrie, fie şi eseu, reprezintă automat un eveniment pastoral şi misionar adresat nu numai B. O.R- ului ci, implicit tuturor Bisericilor şi întregii lumi a credinţei şi culturii.
Şi iarăşi, nu l-ar fi făcut Patriarhul, dacă n-ar fi cunoscut şi leacul : în cartea-album, textul lasă să se înţeleagă clar că singura soluţie viabilă este blocarea crizei : potrivit Patriarhului, asemenea împrejurări-limită induc nevoia urgentă de a ,,fixa la definitiv” o valoare –reper, aptă să institue un sistem de referinţă şi un referent majuscul, în stare să pună ordine în toată suflarea românească şi a întregii lumi a credinţei.
Tactic, lucrarea Patriarhului reprezintă în sine un model de pledoarie publică pentru neasemuirea persoanei şi artei lui Brâncuşi, text care îşi atinge scopul ca punte verbală preocupată să lege şi să orchestreze cât mai eficient trei partituri : aforisme ale lui Brâncuşi, citate din declaraţiile şi studiile unor nume mari convocate şi tropare liturgice milenare ale Bisericii Universale, aşa cum le-a păstrat creştinismul răsăritean. Pe tot întinsul acestui document – fiindcă nu va lipsi mult şi despre acest text patriarhal se va vorbi de acum înainte, ca despre un important document – sunt folosite abundent şi ingenios fragmente din scrieri semnate de zece personalităţi : Mircea Eliade, Barbu Brezianu, Ionel Jianu, V.G. Paleolog, Carola Giedeon Welcker, Calinic Argatu, Constantin Zărnescu, Dan Bota şi Alexandru Buican. Graţie numeroaselor punctări memorabile ale Patriarhului, precum şi originalei Sale strategii expozitive, înţelepciunea sentinţelor laice şi taina stihoavnelor ecleziale îşi găsesc laolaltă punctul de fugă, în duhul patristic a teribilelor aforisme ale marelui sculptor. Aceste apoftegme ţărăneşti, neverosimil culte teologic, reaşează credinţa dreaptă, în adevărata sa perspectivă universală, una şi nedespărţită, a tradiţiei ancestrale a ţăranului român. Forma credinţei lui Brâncuşi, pentru cei ce vor s-o vadă ! este însăşi forma operei lui – icoană a credinţei, fixată şi ea ,,la definitiv”, prin CRATIMA de la Târgu Jiu : Poarta Sărutului, care uneşte şi, concomitent, ,,osebeşte” Masa Tăcerii şi Coloana Infinitului. Nu mi se pare ,,hiperbolic” să afirm, că această asumare făţişă a persoanei şi creaţiei unui artist român de talie universală, de către Biserica Ortodoxă Română , prin vocea Întâistătătorului Acesteia, să poată fi considerată, măcar în principiu, ca fiind una şi cu a Bisericii Una, după care nădăjduieşte toată suflarea credinţei bisericeşti autentice. Mai devreme sau mai târziu, textul Patriarhului va deschide cale persoanei lui Brâncuşi , monahismului ei ascuns, să
i-a loc în strana Mărturisitorilor prin viaţă şi prin operă, alături de Rubliov, sublimul monah deja canonizat de Biserica Pravoslavnică Rusă...Amin.

Sorin Dumitrescu