Citat:
În prealabil postat de Jonnyw2013
"Multi cred ca sunt o persoana puternica insa nu sunt sunt de fapt o persoana slaba.Ma trezesc dimineata si ma gandesc:"Doamne ,nu am putere ptr ziua aceasta,sunt atat de obosita de boala asta ,si cand ma simt coplesita spun:"Doamne ,chiar daca eu nu am putere ptr ziua aceasta,Tu ai!""
astea sunt fragmente din fimuletul: https://www.youtube.com/watch?v=onk5b62ZcF8
Urmariti pana la capat filmul merita cu siguranta.Cum am spus subiectul e extrem de profund .Intre cartile pe lista de asteptare,pe care vreau sa le citesc am si cartea asta:
http://www.liferomania.ro/carti-crestine/joni.html |
Am cumparat cartea si este o poveste de viata foarte educativa. Joni a avut un accident la inot care o lasa paralizata de la clavicula in jos.La inceput este extrem de disperata, rugandu-se chiar de prietene de ale ei sa o ajute sa se sinucida. A stat mai bine de un an intr-un pat stryker (asta e un sac cu o gaura in dreptul fetei, care este pe rol de pat orizontal, dar care poate fi ridicat catre verticala ca sa ii obisnuiasca pe pacienti, caci dupa un an de stat orizoontal, corpul se acomodeaza greu cu statul in sezut). La fiecare doua ore o asistenta medicala o intorcea ,ca sa nu faca escare. La un moment dat ,dupa ani de zile spune, ca un an in patul stryker, a fost lung cat 100 de ani. Attunci in primele luni au mai fost pacienti cu probleme ca ale ei ,care stateau in pat stryker, dar nefiind atat de puternici ca si ea au murit ,lucru care o afecteaza profund. Este descris in carte de doi despre ei. . La un moment dat sunt niste descrieri extrem de dure dar realiste cand unele foste colege de ale ei vin sa o viziteze in spital unele raman de-a dreptul socate una a inceput sa vomite, celalalta sa planga.
https://medical-dictionary.thefreedi...tryker%2Bframe
In primii doi ani nu gasea nici un rost al acestei vieti ,nici un sens, se tot ruga impreuna cu familia si prietenii, si astepta o minune.
Joni a avut o tarie mare fizica si de caracter,a avut sprijinul familiei si al unor prieteni apropiati. Parintii mi se par niste oameni extraordinari. Dupa doi ani de totala dezorientare, si nevazand nici un sens al vietii ei, are sansa sa intalneasca un viitor pastor -Steve Estes (cu care mai tarziu scrie cateva carti) care o indruma desi foarte tanar, el 16 ani si Joni avea vreo 19-20 , dar el extrem de intelept ptr varsta lui, incet incet o indruma si ea incepe sa gaseasca treptat un sens in toate acestea. Marile adevaruri spirituale descoperite de ea le compara cu niste rubine extrem de pretioase,dar dobandite cu multa durere,lacrimi, dezorientare. In ciuda a ceea ce i s a intamplat,Joni il iubeste pe Dumnezeu si ii multumeste ptr tot,ceea ce ne arata cat de nemultumitori suntem pt ceea ce avem, si cum de multe ori cartim si ne plangem pt nimicuri...
Un terapeut o indruma sa deseneze cu gura.La inceput i se parea ca e ceva josnic. Treptat invata sa deseneze din postura aceasta,face niste desene foarte frumoase si la un moment dat este ajutata sa deschida o expozitie. A fost un moment extrem de important,de cotitura, atunci cand ea incepe sa se poata partial intretine din bani obtinuti din vanzarea tablourilor.
Semnatura ei pe tablouri este PTL,initialele de la Praise The LORD,Slava lui Dumnezeu.