[anna21]

Socotim ca citatele patristice de mai sus sint prea suficiente pentru a limpezi problema „crede si nu cerceta”. Sfintii Parinti traseaza fara putinta de tagada si indoiala limitele cercetarii, „iscodirii” omenesti, ce vine direct sau indirect din curiozitatea protoparintilor, curiozitate care nu „a ucis pisica” asa cum spune zicatoarea, ci intreg neamul omenesc.

Adversarii lui „crede si nu cerceta” se plaseaza, fara sa o recunoasca, pe pozitia opusa: „cerceteaza si nu crede”, invocind faptul ca Dumnezeu ne-a dat mintea si simturile spre cercetare si cunoastere.
Cei mai sinceri dintre ei, cu siguranta nu au cunoscut citusi de putin argumentele de mai sus, iar cei inraiti nu vor ceda nici chiar de s-ar invoca inca o suta de alte argumente similare, asa ca ii lasam judecatii lui Dumnezeu.
Sa vedem acum si indemnul Duhului Sfint de a cerceta, a cerca, a ispiti:
„Iubitilor, nu la tot duhul credeti, ce ispititi duhurile de sint de la Dumnezeu, caci multi proroci mincinosi au iesit in lume.” (1 Ioan IV, 1)
„Iara Duhul aievea zice ca in cele de apoi vremi sa vor departa oarecarii de catre credinta, luind aminte la duhuri de inselaciune si dascalii ale dracilor.” (1 Timotei IV, 1)


Ne dam seama imediat ca adversarii lui „crede si nu cerceta” au inlocuit aceasta sintagma cu reversul ei: „cerceteaza si nu crede”! Mai mult decit atit, in necredinta lor, au ajuns si la calcarea poruncii de mai sus, deoarece ei niciodata nu cerceteaza duhurile, ci se limiteaza doar la cercetarea acestei lumi cazute, cu mintea lor omeneasca, necuratita de patimi, neluminata de catre Duhul Sfint, si prin urmare supusa oricind si oricum inselarii pe care o iau drept adevar de necontestat.

Retinem ca Sfintii Parinti nu au oprit cu desavirsire cercetarea, caci ei insisi au facut din plin acest lucru, ci doar i-au pus niste limite, adica hotarind:
„Pentru aceea, am socotit de trebuinta sa va scriu voua si ce am invatat din dumnezeiestile Scripturi si ce am fost sfatuiti de barbatii cei cucernici, precum si ceea ce noi insine, prin cautare, am aflat.” (Cuvint al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul)

Exact acelasi lucru fac si dogmele bisericesti. Ele nu ingusteaza si inchisteaza adevaruri, caci aflindu-se in domeniul tainelor dumnezeiesti, acestea au fost, sunt si ramin vesnice, absolute, neschimbate, dar inepuizabile! Dogmele insa fixeaza si niste hotare ale acestor adevaruri, pentru ca ele sa ramina ortodoxe. Depasirea acestor hotare duce la caderea in minciuna, care aici este numita erezie si duce la departarea de Dumnezeu si de Imparatia Sa, si astfel la pierderea vesnica a mintuirii.

Crestinii care citeaza des argumentul „crede si nu cerceta”, respingindu-l sub acuzatia de „dogmatism”, sa ia aminte din ce duh graiesc aceasta: cel al francmasonilor caracterizati de ateism deschis sau ascuns si al liber cugetatorilor umanisti necredinciosi sau al simplilor atei, care cer dreptul cercetarii nelimitate si neingradite de nimeni si de nimic. Adica, pur si simplu cer drepturile ce se cuvin lui Dumnezeu!: „Pentru ca Duhul toate le cerceteaza, si adincurile lui Dumnezeu”. (1 Corinteni II, 10)
Cel ce nu se supune dogmelor scripturistice si patristice, adica bisericesti, nu este crestin decit cu numele, intr-o statistica sociologica moarta! Duhul Sfint este contrar duhului lumii masonice si umaniste. Dar argumentele scripturistice si patristice nu par citusi de putin convingatoare tuturor.

Acestora li se adreseaza astfel Sfintii Parinti:
„Multe pentru fire au scris inteleptii elinilor, si nici un cuvint al lor nu a statut nemiscat si neclintit, de vreme ce pururea cel de apoi pe cel mai dinainte de el il surpa. Drept aceea noi nu avem nici o trebuinta a vadi si a surpa pe ale acelora, pentru ca din destul sint ei intre dinsii spre a lorusi rasturnare…
Acesti filosofi, necunoscind pe Dumnezeu, n-au pus la temelia creatiei universului o cauza rationala; ci ideile lor despre facerea lumii sint concluziile nestiintei lor initiale despre Dumnezeu. De aceea unii, pentru a explica facerea lumii, au alergat la ipoteze materiale, atribuind elementelor lumii cauza crearii universului, altii si-ai inchipuit ca natura celor vazute este formata din atomi, corpi indivizibili, molecule si pori; corpi indivizibili, care, cind se unesc unii cu altii, cind se despart unii de altii; si astfel duc la nasterea si distrugerea existentelor din natura; corpurile, la rindul lor, care dainuiesc mai mult, isi au cauza dainuirii lor in unirea mai tainica a atomilor.
Cu adevarat pinza de paianjen tes cei ce au scris acestea, punind la facerea cerului, a pamintului si a marii niste cauze atit de slabe si lipsite de trainicie… De aceea, necredinta in Dumnezeu, care locuia in ei, i-a inselat si au spus ca universul este fara cirmuire si fara rinduire si ca este purtat la intimplare…
Ca geometriile, adica (masurarile de pamint) si mestesugurile cele aritmicesti, si iscodirile cele pentru cele tari si mult vestita (laudaroasa) astronomie – desertaciunea cea cu multa indeletnicire, – spre ce fel de sfirsit s-au razvratit, daca cei ce se sirguiesc intru acestea, au socotit, ca si lumea aceasta ce se vede, impreuna vecuitoare este cu Ziditorul tuturor, cu Dumnezeu…?
Din pricina acestor necesitati logice, dupa cum spun invatatii aceia, ei au respins ipotezele celor dinaintea lor si au avut nevoie de o ipoteza proprie… Un alt invatat, unul din cei plini de idei si cu cuvinte amagitoare, s-a ridicat impotriva acelora, le-a risipit ideile lor si le-a inlaturat, punind in locul lor propria lui parere.” (Sf. Vasile cel Mare Hexaimeron)

Daca vom primi propunerea potrivit careia zilele sint „mari epoci cosmice”, ce tin sute de milioane de ani, daca nu chiar miliarde, interesant de aflat cum isi reprezinta respectivii autori configuratia cosmica a primelor trei „zile/epoci cosmice/ere geologice”, in care nu se aflau decit cerul si pamintul, fara nici un alt corp ceresc, nici galaxii, sisteme solare, soare, planete, sateliti (asteroizi, comete, meteoriti, prafuri cosmice, gauri negre, etc.)? Ce fel de fenomene geologice si biologice s-au putut intimpla in asemenea conditii ingrozitoare si cu totul absurde si stiintific si teologic? Saraca materie, cum ar fi putut ea evolua?
In incercarea de a evita conflictul intre stiinta si revelatie se prefera uneori solutia eleganta de tip agnostic, care sa te puna la adapost si dintr-o parte si din cealalta. Numai ca acest compromis nu este totdeauna si roditor. Astfel de afirmatii pot nemultumi si o tabara si cealalta, a „fundamentalistilor” atit crestini si cit si oameni de stiinta, care vor o marturisire fierbinte sau rece si nu una „incropita”. (Apocalipsa III, 15, 16)